Boxerul ucrainean Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci având ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea, disputat duminică la Riad, informează AFP.
Doi dintre arbitrii judecători i-au acordat victoria lui Usik (115-112, 114-113), în timp ce al treilea l-a văzut învingător pe Fury (114-113).
Usik, care deţinea centurile cu diamante ale versiunilor WBA, WBO şi IBF, şi-a adăugat în palmares şi centura WBC, care i-a aparţinut până acum britanicului.
Pugilistul ucrainean este primul campion necontestat al categoriei regină a boxului, după britanicul Lennox Lewis, care a reuşit această performanţă în 1999, la Las Vegas (SUA), prin victoria în faţa americanului Evander Holyfield. În acel moment existau însă doar 3 centuri ale „greilor”.
„Este un moment mare, o zi mare”, a declarat Usik, în vârstă de 37 de ani, după victorie, declarându-se „pregătit pentru o revanşă”.
„Ucrainenii lovesc puternic!”, a salutat pe Telegram preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, adresând felicitări campionului.
Oleksandr Usik a obţinut astfel a 22-a sa victorie în tot atâtea lupte susţinute ca profesionist, în timp de Tyson Fury a suferit primul eşec din cariera sa, după 34 de victorii şi un egal.
Britanicul, în vârstă de 35 de ani, a descris meciul de la Riad drept o „o luptă fantastică”, estimând însă că merita să câştige în faţa lui Usik, iar decizia arbitrilor ar fi putut fi influenţată de contextul geopolitic al războiului din Ucraina.
Preluare: Agerpres