La 24 iunie românii marchează Sânzienele sau Drăgaica, singura sărbătoare păgână admisă în calendarul creştin-ortodox care consemnează în aceeaşi zi şi pe Sfântul Ioan cel Nou şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul.
Sărbătoarea Sânzienelor marchează în calendarul popular începutul verii, la 3 zile după solstiţiul de vară, şi i se mai spune de aceea şi Cap de vară, e celebrată din vechime si figurează şi în calendarul ortodox.
Sărbătoarea ar avea la origine un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, Sânzienele fiind adesea reprezentate de traci întâlnite într-o horă. Sau, după alte opinii, un cult închinat Dianei, zeiţa romane a vânătorii, ar sta la baza acestei sărbători. Numele sărbătorii ar putea deriva din Sancta Diana, ce s-a transformat ulterior în Sânziana, sau Sanctus Dies Johannis, adică ziua Sfântului Ioan de vara.
În Muntenia şi Oltenia sărbătoarea poarta numele slav Drăgaica, iar ritualurile sunt asemănătoare cu cele din Transilvania şi au fost descrise pentru prima dată de cărturarul Dimitrie Cantemir în celebra sa lucrare ”Descrierea Moldovei”.
Cantemir spune că sărbătoarea Sânzienelor ar proveni din ”vechii idoli ai dacilor:
”După cum se vede, prin ea (Drăgaica – n.red) o înţeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului, când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor din satele învecinate se adună şi o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice şi cu multe năframe colorate şi-i pun pe mâini cheile de la jitniţe.
Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse şi cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, şi cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând şi jucând laolaltă cu toate tovarăşele ei de joc, care o numesc foarte des sora şi mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusinţă. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinste sătească, deşi în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani.”
În popor se crede că Sânzienele sunt nişte fete foarte frumoase cu păr galben şi rochii de abur care trăiesc prin păduri şi în această noapte zboară prin aer sau se prind în horă pe pământ.
Au puteri magice şi atingerea lor e binefăcătoare, „dau puteri” deosebite florilor şi buruienilor care devin plante de leac, împart rod holdelor, înmulţesc păsările şi animalele şi apără semănăturile de grindina. Daca oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine ele se supără şi devin iele sau Rusalii.
Sânziene iau glasul cucului care vesteşte câţi ani mai are omul de trăit. Cucul cânta începând din 25 martie, de la sărbătoarea de Blagoveştenie până în 24 iunie când amuţeşte şi pleacă în munte, se transformă în uliu şi se răzbuna pe toate celelalte păsări cântătoare. Uneori Sânzienele îi mai dezleagă limba să mai cânte o data şi după 24 iunie, dar numai de rău cânta atunci, pentru cine-l aude.
Sânzienele sunt şi mici flori de câmp galbene cu patru petale aşezate în forma de cruce, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu.
Florilor li se mai spune şi drăgaică, floarea lui Santion, au gust amar, dar mirosul lor e dulce, asemănător cu cel al fânului proaspăt cosit sau al mierii de albine. Sunt iubitoare de soare, cresc pe coastele însorite, în fâneţe, poieni, lanuri de grâu au la margini de pădure şi îşi scutură polenul auriu la cea mai mică atingere. Se culeg doar vârfurile înflorite ale tulpinilor, pe toata perioada înfloririi, din iunie si până în septembrie.
Cum se sărbătoresc Sânzienele
Sărbătoarea este veselă şi ţine o noapte şi o zi. În după amiaza din ajun se porneşte sărbătoarea.
Fetele pleacă în grupuri la câmp să culeagă florile galbene, din care îşi împletesc o coroniţă rotunda, în formă de soare, pe care şi-o aşează pe cap şi înca câte o coroniţă pentru fiecare membru al familiei. Acasă, cununile se pun pe porţi, la ferestre şi în casa, pe şuri, pe stupi şi chiar în culturi, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.
În unele locuri, coroniţa se aruncă pe acoperişul casei şi se pune o dorinţă. Dacă coroniţele fetelor se lovesc sau se agaţă de horn, va fi o cununie apropiată. Dacă coroniţele fetelor rămân pe acoperiş, noaptea zânele Sânziene vor lăsa pe ele semne, iar fetele vor şti cu cine şi când se vor mărita. Bătrânii vor afla şi ei câţi ani mai au de trăit sau de vor mai sărbători şi alte Sânziene. Daca coroniţa cade de pe casa, dorinţele nu li se vor îndeplini în acel an.
Fetele îşi pot arunca cununile şi peste vite: dacă cununa nimereşte o vită tânără, fata se va căsători cu un tânar, iar dacă i se prinde cununa de o vită bătrâna, un om în vârsta îi va fi alesul.
Flăcăii pun o floare galbenă la fereastră, pe care noaptea Sânzienele vor lăsa un semn care va spune ceva despre cea ursita lui. Dacă trei ani la rând nu vine nici un semn, flăcăul nu are o ursita.
În mai multe zone ale judeţului Bistriţa-Năsăud, în ajunul sărbătorii de Sânziene, spre seara, copiii aduna florile galbene de Sânziene şi le pun pe la porţile caselor, câte una pentru fiecare membru al familiei. Se spune ca cel a cărui sânziana va fi vestejită a doua zi va muri înaintea celorlalţi.
După lăsarea întunericului, în noaptea de 23 spre 24 iunie, se aprind focuri.
În Maramureş, în zona Borşei, copii, flăcăi şi bărbaţi se adună pe dealuri şi aprind făclii pe care le învârt ca să ardă cât mai tare şi să sară scântei. Se întrec în învârtitul făcliilor până după miezul nopţii, până ce făcliile au ars aproape de tot şi strigă:
„Du-te soare, vino lună, Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea-floare, galbenă, mirositoare,
Fetele sa o adune, să le aşeze în cunune,
Să le prindă-n pălărie, struţuri pentru cununie,
Boabele să le răstească, până-n toamnă să nuntească“!
Bărbaţii coboară apoi la malul râului, unde vin şi fetele, şi se face un foc mare peste care sar, apoi perechile de îndrăgostiţi se scaldă. O superstiţie spune că îndrăgostiţii care se scaldă împreună în râu de Sânziene se vor iubi toată viaţa.
În alte zone din Ardeal fetele şi flăcăii se întâlnesc seara la marginea satului, iar băieţii care vor sa se căsătorească pregătesc ruguri pe care le aprind şi le rotesc în sensul mişcării Soarelui spre apus.
Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează obiceiul vechi de câteva sute de ani ca, în seara din ajunul sărbătorii de Sânziene să aprindă focuri peste care sar pentru a se purifica.
În noaptea de Sânziene fetele se culcă cu un bucheţel de Sânziene sub perna pentru a-şi vedea sortitul. Dacă poartă florile în păr sau la sân, fetele şi femeile măritate vor fi atrăgătoare şi drăgăstoase.
În Ardeal se spune că în noaptea dinaintea Sânzienelor deasupra locului unde ar fi comori s-ar aprinde un foc, iar în ziua de Sânziene aceste comori vechi îngropate în pământ pot fi găsite.
Înainte de răsăritul soarelui este obiceiul ca fetele să se scalde în roua de pe iarbă şi flori.
În unele locuri, în zori femeile în vârstă strâng roua Sânzienelor într-o cârpa albă, de pânza nouă, apoi o storc într-o oală nouă. În drum spre casa, ele nu vorbesc deloc şi nu trebuie sa întâlnească pe nimeni. Cine se spală cu roua va fi sănătos şi drăgăstos. Şi femeile măritate care se spală cu rouă vor fi iubite tot anul de soţ şi vor avea copii frumoşi şi sănătoşi.
În dimineaţa de Sânziene flăcăii se aduna în cete şi străbat satele, cu flori de Sânziene la pălării. Gospodarii primesc câte un spic de grâu, pe care îl pun pe grinda din şură ca până la acea înălţime să li se adune grânele.
Tinere îmbrăcate în alb, în frunte cu cea mai frumoasa şi mai cuminte dintre fete, colindă prin sat în alai. La răscruci, fetele se opresc şi fac o horă cântând. Se alege Drăgaica, cea mai frumoasă, cea mai cuminte şi cea mai bună dintre fetele satului, care va fi împodobită cu spice de grâu. Sărbătoarea cuprinde apoi întregul sat.
În Teleorman în ziua de Sânziene fetele plimbă hora Drăgaicei prin faţa caselor celor mai harnici oameni din sat. Totodată, se fac pomeniri ale morţilor şi se organizează vestitele Târguri de Drăgaică.
Dacă Sânzienele, care sunt zâne bune, sunt sărbătorite cum se cuvine, culturile vor rodi, fetele îşi vor vedea alesul şi se vor mărita, femeile vor naşte prunci sănătoşi, bolnavii se vor tămădui şi se vor înmulţi păsările şi animalele.
În schimb, dacă oamenii nu sărbătoresc Sânzienele cum se cuvine, ele se supară şi devin zâne rele. Ielele sau rusalii ar apărea noaptea, la lumina lunii, în păduri, pe maluri de ape sau la răspântii şi ar dansa goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare. Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.
Sânzienele iubesc dreptatea şi se răzbună pe femeile care nu ţin sărbătoarea pocindu-le gura, iar pe bărbaţii care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut un rău îi pedepsesc groaznic.
Tradiţia populară spune ca cei care nu cred şi nu respectă sărbătoarea de Sânziene poate avea parte de nenorociri: cel care spală, coase sau mătură în acea zi poate muri înecat ori fulgerat.
24 iunie – naşterea Sfântului Ioan Botezătorul
Sfântul Ioan Botezatorul este considerat de însuşi Iisus Hristos ca fiind cel mai mare dintre cei născuţi din femeie, este ultimul şi cel mai însemnat prooroc al Vechiului Testament.
Sf. Ioan s-a născut, dupa făgăduinta lui Dumnezeu, la bătrânetea Elisabetei şi a preotului Zaharia. Naşterea sa a fost vestită de Îngerul Gavriil, cel care avea sa aducă şi vestea cea buna a naşterii lui Iisus Hristos. Sfântul Ioan a petrecut în pustiu, până în ziua în care a început sa propovăduiască pocainţa şi să pregatească calea lui Hristos.
Biserica a închinat Botezatorului cinci zile de pomenire. Sărbătoarea naşterii Sfântului Ioan este atestată documentar în secolul al V-lea, când a fost fixată şi data Crăciunului cu sase luni în urma naşterii Sfântului Ioan.
