Putin îi spune premierului indian că vrea să termine conflictul din Ucraina cât mai curând posibil. Narendra Modi: Acum nu este timpul pentru război

Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus vineri premierului indian Narendra Modi că va face tot posibilul pentru a termina cât mai repede conflictul din Ucraina, afirmând totodată că înţelege „îngrijorările” Indiei pe această temă, relatează EFE şi AFP.

16 Septembrie 2022, 18:31 (actualizat 16 Septembrie 2022, 18:43) Știrile TVR |

Narendra Modi și Vladimir Putin

„Cunosc poziţia dumneavoastră cu privire la conflictul în Ucraina, îngrijorările dumneavoastră pe care le exprimaţi frecvent. Vom face totul pentru a-l termina cât mai repede posibil”, a declarat Putin la o discuţie purtată vineri în cadrul summitului Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS), la Samarkand – Uzbekistan, conform imaginilor difuzate de televiziunea rusă.

Preşedintele rus susţine că Ucraina este cea care refuză negocieze cu Rusia.

„Din păcate, pur şi simplu partea adversă – liderii Ucrainei – a refuzat orice proces de negociere şi a indicat că vrea să-şi atingă obiectivele pe cale militară, pe câmpul de luptă”, a afirmat în continuare Vladimir Putin, citat de AFP.

Preşedintele rus l-a asigurat pe premierul indian că-l va ţine la curent cu evoluţia situaţiei. 

„Excelenţă, ştiu că nu este timpul pentru război”, a declarat Modi, adresându-i-se lui Vladimir Putin, în debutul primei lor întrevederi tete-a-tete de la invazia Rusiei în Ucraina.

Tododată, şeful guvernului indian a subliniat importanţa „democraţiei, diplomaţiei şi dialogului” ca instrumente necesare pentru soluţionarea disputelor.

Cei doi lideri vor discuta despre „modul de a avansa pe calea păcii”, a completat premierul indian. ‘Trebuie să ajungeţi la pace în viitor‘, a spus Modi, care a salutat posibilitatea de ‘a lua cunoştinţă îndeaproape’ de poziţia lui Putin în această privinţă.

India s-a abţinut să condamne explicit invazia rusă în Ucraina, care a dus la o creştere vertiginoasă a preţului la petrol şi la alte produse de bază.

New Delhi consideră Moscova drept „un pilon esenţial” al politicii externe indiene datorită „parteneriatului său strategic” pentru securitatea naţională.

Afirmaţiile premierului indian vin la numai o zi după ce preşedintele rus a recunoscut că China, principalul aliat al Rusiei, are anumite „îngrijorări” privind conflictul din Ucraina.

Creată în 2001, Organizaţia de Cooperare de la Shanghai grupează Rusia, China, India, Pakistan şi state din Asia Centrală – Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, urmând să i se alăture şi Iranul.

Source

Distribuie știrea