RADAR GEOPOLITIC Cristian Diaconescu: Poporul rus începe să conștientizeze inutilitatea abuzivă, total lipsită de sens a invadării Ucrainei. Radu Carp: În momentul de față, se joacă viitorul securității României

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu și profesorul universitar Radu Carp au pus alături, la TVR, în cadrul emisiunii „Radar geopolitic”, două perspective diferite asupra războiului din Ucraina, analizând, pe de o parte, starea de spirit a Moscovei și realitatea din front pe de alta. Foarte tranșant, analistul de politică externă Radu Carp atrage atenția că, „în momentul de față se joacă practic viitorul României, viitorul securității României, pentru că securitatea României la Marea Neagră depinde foarte mult de vecinii care sunt direcți ai României”. „Una este să ai o zonă tampon, să spunem, între România și Rusia, și alta este să te învecinezi cu Rusia direct – Insula Șerpilor se află la mai puțin de 40 de km de țărmul românesc”, a subliniat Carp.

12 Mai 2022, 22:50 (actualizat 12 Mai 2022, 23:41) Știrile TVR |

Radu Carp, profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea din București, crede că scopul lui Vladimir Putin nu este să se oprească în Donbas, ci să creeze un coridor între Donbas, litoralul Mării Negre și Transnistria.

„Toate mișcările de pe teren confirmă această evaluare și nu întâmplător aceasta a fost și evaluarea făcută de un general rus în urmă cu o săptămână, care a spus foarte clar că acesta este obiectivul și nu a fost infirmat oficial. (…) Dat fiind faptul că există acest scop, în mod sigur conflictul se va prelungi”, a subliniat Carp.

„În momentul de față se joacă practic viitorul României, viitorul securității României, pentru că securitatea României la Marea Neagră depinde foarte mult de vecinii care sunt direcți ai României. Una este să ai o zonă tampon, să spunem, între România și Rusia, și alta este să te învecinezi cu Rusia direct, Insula Șerpilor se află la mai puțin de 40 de km de țărmul românesc. Insula Șerpilor se află în zona economică exclusivă a României, deci pentru România este vital ca întreaga zonă care este de la granița României până la Odesa și inclusiv Insula Șerpilor să nu aparțină Rusiei. Este vital ca Ucraina să-și mențină suveranitatea asupra acestei zone indiferent de scenarii. Dar mi-e teamă că și acest obiectiv de extindere a suveranității Rusiei în această regiune este avut în vedere, mi-e teamă că am asistat la primele încercări ale Federației Ruse de a ocupa acest teritoriu – am văzut că forțele ucrainene au țintit nave care aveau misiunea de a patrula și de a intra, practic, foarte aproape de gurile Dunării și de litoralul Mării Negre. Deci eu cred că în continuare Federația Rusă va dori să-și atingă acest obiectiv. Am văzut că au fost bombardate anumite zone, nu numai din Odesa, ci și din preajma Odesei, podul de la Zatoka, care este ieșirea Nistrului la Marea Neagră, am văzut în urmă cu câteva zile câteva case chiar din localitatea Zatoka, Zatoka e și o stațiune balneară (…) care au fost bombardate de Federația Rusă. Deci războiul este la granițele României și de aceea ne interesează foarte mult ca Ucraina să își mențină suveranitatea asupra acestei zone”, a declarat Radu Carp.

Potrivit fostului ministru de Externe Cristian Diaconescu, poporul rus „începe să conștientizeze pe de o parte inutilitatea abuzivă și total lipsită de sens, dar extrem de dramatică a acestei invazii a Ucrainei”, iar pe de altă parte, „prețul de plătit, prețul în vieți omenești ale soldaților din zonă, prețul plătit datorită sancțiunilor economice”.

În discursul său de la festivitățile din 9 mai, Putin a încercat să apeleze la „nostalgia mesianică a apărării țării de naziști, de diverși dușmani, în acest moment proiectând acest sindrom spre Alianța Nord-Atlantică, pentru că, nu-i așa, Ucraina în teren a dovedit că este mai capabilă să se apere decât se așteptau cei de la Moscova”, a explicat Diaconescu.

„În al doilea rând, mai era o problemă – dacă ar fi declarat mobilizare generală, un război total Ucrainei ar fi însemnat că ‘operațiunea specială militară’ – denominarea pe care o folosesc foarte des din această perspectivă – a eșuat, deci ar fi fost necesară o upgradare a implicării militare a cetățenilor ruși, pe fundalul nereușitelor și, repet, al crizelor generate tot de această invazie, s-ar fi creat o tensiune la nivelul societății ruse extrem de serioasă”, a subliniat fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Înregistrarea integrală a emisiunii, în secțiunea VIDEO a acestui articol

Source

Distribuie știrea