Comisia Europeană salută progresele României în privinţa recomandărilor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, dar „aşteaptă cu interes” ca autorităţile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, se arată într-un comunicat transmis de executivul comunitar, cu ocazia adoptării celui mai recent raport privind evoluţia situaţiei din România în materie de reformă a sistemului judiciar şi luptă împotriva corupţiei.
„De la ultimul raport MCV din 2019 se înregistrează o tendință pozitivă, astfel cum arată parametrii obiectivelor de referință ale MCV. Comisia salută faptul că, în 2021, s-a dat un impuls reînnoit reformei și remedierii regreselor înregistrate în perioada 2017-2019. Ca urmare a acestui fapt, s-au înregistrat progrese în ceea ce privește toate recomandările din cadrul MCV care nu fuseseră încă puse în aplicare, iar multe dintre acestea sunt aproape de a fi îndeplinite dacă progresele rămân constante”, se arată în comunicat.
„Comisia așteaptă cu interes ca autoritățile române să transpună acest angajament în măsuri concrete, legislative și de altă natură. Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară pentru reformele în curs, în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general. Este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată”, arată oficialii europeni.
Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluția situației prin intermediul MCV până la îndeplinirea obiectivelor de referință.
După încheierea MCV, monitorizarea va continua în cadrul instrumentelor orizontale. Mecanismul privind statul de drept oferă cadrul pentru monitorizarea acestor chestiuni în viitor.
„Comisia încurajează România să își îndeplinească angajamentele asumate în cadrul MCV și să urmărească în mod activ implementarea tuturor recomandărilor care nu au fost încă puse în aplicare. Comisia are convingerea că România poate îndeplini obiectivele de referință ale MCV dacă aceasta menține evoluția pozitivă actuală și dacă adoptă și pune în aplicare cu hotărâre reformele angajate. Comisia este pregătită să sprijine autoritățile române în acest sens”, se mai subliniază în comunicat.
Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV) a fost instituit în 2007, în momentul aderării României la UE, ca măsură tranzitorie menită să faciliteze eforturile României de a reforma sistemul său judiciar și de a intensifica lupta împotriva corupției. Mecanismul a fost expresia angajamentului comun al statului român și al UE în acest sens. În conformitate cu decizia de instituire a mecanismului, precum și așa cum a subliniat Consiliul și a confirmat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), MCV se va încheia atunci când vor fi îndeplinite în mod satisfăcător toate obiectivele de referință aplicabile României.