ACTUALIZARE 08.20 – Consilieri ai preşedinţilor american şi turc au discutat despre Ucraina şi NATO în timpul unei întrevederi neanunţate
Consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, Jake Sullivan, a avut duminică, la Istanbul, o întrevedere cu Ibrahim Kalin, consilierul-şef al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan şi au discutat despre „progresul din procesul de aderare a Finlandei şi Suediei la NATO”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat, notează Agerpres.
Sullivan şi Kalin, a căror întrevedere nu fusese anunţată în prealabil de mass-media, au discutat de asemenea despre condamnarea de către Turcia a anexării ilegale unor regiuni din teritoriul ucrainean de către Rusia.
Turcia, ţară membră a NATO, face echilibristică diplomatică de la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, pe 24 februarie. Ankara se opune sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei şi are relaţii apropiate atât cu Moscova, cât şi Kievul, vecinii săi de la Marea Neagră. Totodată, Turcia a criticat invazia rusă şi a trimis drone Ucrainei.