Război Israel-Hamas/Gaza: Atacuri în apropierea unui spital al Semilunii Roşii palestiniene. Lovituri împotriva Hezbollah în Liban

Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat marţi îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene, relatează AFP. Armata israeliană a anunţat marţi că a lansat lovituri aeriene în Liban, vizând mişcarea şiită Hezbollah,

31 Octombrie 2023, 07:19 (actualizat 31 Octombrie 2023, 07:29) Știrile TVR |

Război Israel-Hamas / FOTO: Twitter

Semiluna Roşie palestiniană şi-a exprimat marţi îngrijorarea ca urmare a atacurilor lansate în apropierea unuia dintre spitalele sale din nordul Fâşiei Gaza, unde civilii s-au refugiat din calea bombardamentelor israeliene, relatează AFP.

„Lovituri de artilerie şi aeriene continue în zona Tel al-Hawa din Gaza, unde se afla spitalul al-Quds”, a menţionat organizaţia pe reţeaua de socializare X (fosta Twitter).

Semiluna Roşie raportase deja bombardamente în această zonă duminică seara.

Directorul spitalului a declarat pentru AFP că a primit ordin de evacuare din partea armatei israeliene.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a descris acest apel drept „profund îngrijorător”, apreciind că este imposibil să se evacueze un spital fără a pune în pericol viaţa pacienţilor. „Reiteram că este imposibil să fie evacuate spitale pline de pacienţi fără a le pune viaţa în pericol”, a scris Tedros Adhanom Ghebreyesus pe platforma X.

Pe lângă pacienţi, complexul medical găzduieşte 14.000 de persoane care s-au refugiat din cauza atacurilor israeliene, potrivit Semilunii Roşii.

Israelul a acuzat în mod repetat Hamas că foloseşte spitalele pentru a ascunde arme sau luptători. Mişcarea islamistă palestiniană a negat categoric acest lucru.

Armata israeliană anunţă lovituri împotriva Hezbollah în Liban

Armata israeliană a anunţat marţi că a lansat lovituri aeriene în Liban, vizând mişcarea şiită Hezbollah, un aliat al Hamas, relatează AFP.

„Avioane de luptă au atacat recent infrastructuri ale organizaţiei teroriste Hezbollah de pe teritoriul Libanului”, a indicat armata pe X (fosta platformă Twitter).

„Printre infrastructurile atacate au fost distruse arme, poziţii şi locuri folosite de organizaţie”, a adăugat armata.

Source

Distribuie știrea