Războiul ar mai putea dura între două și până la șase luni, estimează Kievul

Războiul cu Rusia ar mai putea dura între două şi până la şase luni, a prezis consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak, citat sâmbătă de dpa.

04 Iunie 2022, 10:57 (actualizat 04 Iunie 2022, 11:03) Știrile TVR |

Mihailo Podoliak

“Acesta (războiul – n.r.) s-ar putea prelungi între două şi până la şase luni”, a declarat vineri seară Podoliak într-un interviu cu portalul rus de opoziţie Medusa.

În opinia sa, unul dintre principalii factori îl reprezintă capacitatea stocurilor de armament. Un alt factor hotărâtor este felul în care dispoziţia s-ar putea schimba în Europa, Ucraina şi Rusia.

Vor avea loc negocieri de pace doar dacă situaţia pe teren se va schimba şi Rusia nu va mai avea impresia că îşi poate impune condiţiile, a mai spus el.

Podoliak a avertizat că eventuale concesii teritoriale făcute Rusiei nu vor pune capăt războiului. Unele oraşe, precum Mariupol şi, în prezent, Severodoneţk, unde au loc acum lupte aprige, pur şi simplu nu mai există, a atras el atenţia.

Consilierul prezidenţial ucrainean a estimat pierderile Rusiei la circa 80.000 de oameni până în acest moment. În această cifră sunt incluse decesele din rândul armatei regulate, al separatiştilor proruşi şi al mercenarilor din grupul Wagner.

Podoliak a spus că, după un început dezastruos pentru Moscova, cu până la 1.000 de decese pe zi, pierderile actuale ale trupelor ruse şi ucrainene sunt “comparabile”.

Recent, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat pierderile zilnice din tabăra ucraineană la 100 şi până la 500 de morţi şi răniţi.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.