Razie pe străzile din Galați. Mai mulți conducători auto au fost depistați băuți la volan

Acțiune de amploare a polițiștilor din Galați pe străzile din oraș. Sute de șoferi au fost opriți noaptea trecută și verificați dacă au consumat alcool sau droguri. În doar câteva ore 4 conducători auto au rămas fără permis de conducere și au de plătit amenzi serioase pentru că au băut înainte de a se urcă la volan.

28 August 2022, 13:45 (actualizat 28 August 2022, 14:05) Știrile TVR |

Era aproape de miezul nopții când, polițiștii au ieșit în stradă în număr mare.

Gălățenii au profitat de week-end și au ieșit la plimbare sau la petreceri însă unii dintre ei au început distracția prea devreme.

Un șofer a fost testat, iar alcoolemia a ieșit 0.3 la mie. Tânărul a cerut să meargă la spital ca să i se recolteze sânge.

Acțiunea polițiștilor vine după ce, în ultima perioadă, tot mai mulți șoferi se urcă la volan băuți sau drogați.

Comisar Aurelian Ropotan, secția 2 Poliție Galați: Scopul este să prevenim accidentele rutiere care ar putea fi generate de această categorie de conducători auto.

Astfel de acțiuni vor continuă și în serile următoare, anunță polițiștii gălățeni.

Source

Distribuie știrea