Reacția Washingtonului după un atac ucrainean care a ucis numeroşi soldaţi ruşi

Nu există “nicio lamentație” la Washington după ce un bombardament ucrainean a ucis numeroşi soldaţi ruşi în estul Ucrainei, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit Agerpres.

05 Ianuarie 2023, 09:45 Știrile TVR |

Casa Albă

Mai devreme în timpul zilei de miercuri, Rusia a admis un bilanţ mai sângeros al loviturii care a vizat în noaptea de Anul Nou soldaţi ruşi la Makiivka, majorat la 89 de morţi.

John Kirby, purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională subordonat preşedintelui Joe Biden, nu s-a pronunţat asupra cifrelor, în timp ce Departamentul pentru comunicare strategică al armatei ucrainene a revendicat un bilanţ mult mai mare în rândurile armatei ruse, cifrat la 400 de morţi şi 300 de răniţi.

Nu este “nicio lamentație din partea administraţiei (americane). E război. (Ucrainenii) au fost invadaţi şi ei ripostează şi se apără”, a declarat Kirby într-o conferinţă de presă. “Soldaţii ruşi care se află pe teritoriul lor (al ucrainenilor) sunt o ţintă legitimă de acţiune militară pentru Ucraina, punct”, a adăugat el.

Bombardamentul a avut loc într-o zonă de “lupte dure, iar războiul este o treabă sângeroasă”, a adăugat acest fost militar de rang înalt.

Potrivit armatei ruse, acest atac a fost întreprins cu ajutorul unor sisteme de rachete HIMARS, armă furnizată de SUA.

John Kirby nu a comentat asupra acestui subiect. Cu toate acestea, el a declarat: “Noi furnizăm şi vom continua să furnizăm (ucrainenilor) echipamentele şi ajutorul de care ei au nevoie pentru a se apăra. Şi da, noi am furnizat (sisteme) HIMARS şi am putea foarte bine să furnizăm şi altele pe viitor”.

Marţi, în Rusia au avut loc adunări publice pentru a aduce un omagiu soldaţilor ruşi ucişi la Makiiva. Moartea lor a provocat un şoc care a declanşat un val de critici la adresa armatei ruse.

Mai multe voci au denunţat o “naivitate criminală”, care a făcut ca muniţii să fie depozitate în aceeaşi clădire unde erau cazaţi soldaţii. De asemenea, soldaţii erau autorizaţi să îşi folosească telefoanele mobile, ceea ce a permis localizarea lor de artileria ucraineană.

Mai mulţi comentatori ruşi pro-război, foarte urmăriţi pe reţelele sociale, au contestat de asemenea bilanţul anunţat de autorităţile ruse, unul subestimat în opinia lor.

Source