Reciclezi deșeuri, primești tichet verde pentru cumpărături și servicii

Mai mulți parlamentari propun recompense pentru persoanele care selectează și transportă personal deșeurile reciclabile la centrele de colectare. Sistemul ar reduce și costurile pentru operatorii de salubritate, susțin inițiatorii, dar nu toată lumea este de acord cu ei.

02 August 2021, 19:17 (actualizat 02 August 2021, 20:56) |

Românii care colectează selectiv și transportă la centrele de colectare hârtie și carton, sticlă, metal, material plastic, lemn, deșeuri de echipamente electrice și electronice, dar și baterii sau acumulatori ar putea fi recompensați, potrivit unui proiect de lege inițiat de social democrații Vasile Dancu și Cristina Dumitrache.

Cristina Dumitrache, deputat PSD: Acest proiect instituie tichetul verde, un tichet menit nu ca taxă, ci ca un beneficiu atât pentru persoanele fizice și juridice care sortează în mod corespunzător și transportă la un centru de colectare deșeurile reciclabile.

Tichetele vor avea format digital și vor putea fi folosite pentru achiziționarea de bunuri și servicii. Valorile vor fi stabilite de reprezentanții firmelor de salubritate.

În Capitală, nu toți locuitorii sunt de acord cu sistemul propus.

La metrou în schimb, reciclarea se poate face pe loc. În schimbul a cinci peturi, sticle sau doze de aluminiu, oricine primește o cartela cu o călătorie. Campania ține până pe 20 august. Cele mai recente date arată că România reciclează doar 11 la sută din deșeuri, adică de patru ori mai puțin decât media Uniunii Europene.

De altfel, țara noastră riscă sancțiuni din cauza nerespectării obligațiilor în acest domeniu.

Source

Distribuie știrea