Regele Charles al III-lea, în România. Monarhul se întâlnește cu preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, pe Regele Charles al III-lea. Potrivit agendei şefului statului, după ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

02 Iunie 2023, 07:31 (actualizat 02 Iunie 2023, 07:45) Știrile TVR |

Regele Charles al III-lea / FOTO: Shutterstock – www.shutterstock.com

Încoronat cu mai puțin de o lună în urmă, Charles al III-lea se întoarce în locurile de care s-a îndrăgostit acum un sfert de secol, când a pășit pentru prima oară aici.

Suveranul ajunge azi la prânz în București, pe aeroportul din Băneasa. Va fi o vizită privată, dar prima oprire e la Palatul Cotroceni unde va fi întâmpinat de președintele Klaus Iohannis, la ora 15.30.

După ceremonia primirii oficiale, cei doi vor avea convorbiri tete-a-tete, iar apoi o întâlnire cu autorităţile statului, reprezentanţii societăţii civile şi Corpul Diplomatic.

După ce va pleca de la Cotroceni, restul vizitei de 5 zile a Suveranului britanic are caracter privat. Intinerariul nu a fost făcut public, dar se știe că va ajunge în Transilvania pe care o iubește atât de mult.

Regele Charles va poposi cel mai probabil la proprietățile sale din Valea Zălanului, iar la Viscri ar putea ajunge marți. Totul se va desfășură în condiții de maximă securitate.

Charles al III-lea nu e însoțit în această vizită și de regina Camilla.

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a declarat  că vizita pe care regele Charles al III-lea o va face în România are caracter privat, adăugând că monarhul se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis, ca gest de curtoazie.

„Se împlinesc 25 de ani de când regele nostru a vizitat România pentru prima dată, în 1998, şi va fi pentru prima dată când un monarh britanic vizitează România, dar de această dată va fi o vizită privată, ca marea parte a vizitelor pe care cel care era atunci Prinţul de Wales le-a avut în România. Înţelegem ce înseamnă o vizită privată: ca de fiecare dată, se va întâlni cu preşedintele, ca gest de curtoazie. După ce va fi fost la Cotroceni, restul vizitei va avea caracter privat. Este cunoscut că are diverse proiecte în care s-a implicat de-a lungul anilor şi vizitele private de obicei includ acest tip de demersuri şi mă aştept să existe aşa ceva, cu această ocazie, dar vor fi întâlniri private”, a spus Noble,  potrivit Agerpres.

El a explicat că implicarea din trecut a Prinţului de Wales în activităţile organizaţiilor non-guvernamentale se înscrie în activităţile pe care le întreprinde şi Guvernul britanic.

„Guvernul nostru colaborează în mod profund cu ONG-urile, pe toate domeniile. Aşa că nu există o problemă legată de posibilitatea de a lucra cu ONG-uri în calitate de rege, numai că atunci când acţionează în calitate de rege face acest lucru consiliat de Guvern. Aceasta este o vizită privată„, a adăugat ambasadorul.

Diplomatul nu a oferit mai multe informaţii despre vizita Regelui Charles al III-lea, subliniind că acest caracter privat va fi respectat.

„Nu vreau să dau detalii, deoarece vreau ca (vizita – n.r.) să fie cât se poate de liniştită şi discretă pentru Rege. Unul dintre marile avantaje ale României este liniştea, aşadar vizitele sale private aici vor fi respectate ca atare”, a subliniat Andrew Noble.

Pe 6 mai, Charles al III-lea a fost încoronat rege al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi al altor 14 ţări, inclusiv Canada, Australia şi Bahamas, alături de regina consoartă Camilla, în cadrul unei ceremonii la Westminster Abbey, după ce la 10 septembrie anul trecut a fost proclamat rege de către Consiliul de Ascensiune.

Source

Distribuie știrea