Se împlineşte un an de la încoronarea Regelui Chares al III-lea, însă familia regală britanică se confruntă cu o situaţie dramatică. Atât suveranul, cât şi prinţesa de Wales sunt bolnavi de cancer şi au lăsat angajamentele publice în plan secund. Amândoi au suferit intervenţii chirurgicale, la începutul acestui An. Doar regele şi-a reluat, parţial, îndatoririle regale.
În urmă cu un an, pe 6 mai, Charles era încoronat rege al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Ceremonia, transmisă în direct, a avut loc la catedrala Westminster Abbey.
La un an de la ceremonie, experții în regalitate au numai cuvinte de laudă şi spun că suveranul britanic și-a onorat promisiunile, în ciuda faptului că trece printr-o grea cumpănă. La începutul lunii februarie, Palatul Buckingham anunţa că regele a fost diagnosticat cu o formă de cancer. După un scurt repaos, pe 30 aprilie, Charles al III-lea şi-a reluat angajamentele publice, având deja trei apariţii la diverse evenimente.
Regele Charles și Regina Camilla au primit Coronation Roll, sulul încoronării
Regele Charles și regina Camilla au primit la Palatul Buckingham sulul încoronării, un document oficial, excepțional ilustrat și atent caligrafiat, al ceremoniei care a avut loc pe 6 mai, anul trecut.
Câteva opinii ale unor britanici, despre domnia regelui Charles:
– Cred că opinia generală este că se descurcă mai bine decât ne așteptam. Dragostea de care a avut parte regina este greu de repetat, dar cred că face o treabă destul de bună.
– Cred că se descurcă foarte bine. Și este o persoană care ţine cu oamenii, probabil şi datorită diferenţei mai mici de vârstă, comparativ cu regina. Deci da, cred că este un rege bun.
– Nu sunt interesat de logistica familiei regale și alte lucruri de felul acesta. Dar, până acum, s-a descurcat foarte bine.
Reluarea angajamentelor publice, cu o agendă adaptată pentru a minimiza riscurile privind recuperarea regelui, vine într-o perioadă în care specualţiile în legătură cu starea să de sănătate au ţinut, de multe ori, prima pagină a ziarelor.
Regele Charles și-a reluat activitățile publice. A vizitat un centru medical unde sunt tratați bolnavi de cancer
Regele Charles și-a reluat activitățile publice. Monarhul britanic a vizitat un centru medical unde sunt tratați pacienți bolnavi de cancer.
Charles al lll-lea şi-a făcut apariţia la diverse evenimente exact atunci când presă anunţa că se simte mai rău decât se credea şi că Palatul Buckingham revizuiește planurile pentru funeraliile regale.
Situaţia, în familia regală britanică, este dramatică, în condiţiile în care prinţesa Kate este şi ea bolnavă de cancer. Şi în cazul ei informaţiile oficiale au fost puţine, fără a se preciza unde este localizată boală sau în ce stadiu se află.