Filmul ”Anatomia unei căderi” descrie lupta pentru putere din interiorul unui cuplu. Regizoarea franceză a urcat pe scenă în aplauzele întregii săli și a prezentatorilor galei, actrița americană Jane Fonda și regizorul suedez Ruben Ostlund. Ea și-a stăpânit cu greu emoțiile, dar nu a ratat să dea o tentă politică discursului său de învingătoare.
Justine Triet, regizoare, câștigătoarea Palme D’Or: Anul acesta, această țară a fost dominată de un protest istoric, extrem de puternic și unanim față de reforma pensiilor.
Cineasta în vârstă de 44 de ani a criticat guvernul de la Paris pentru ceea ce ea a numit comercializarea culturii. În replică, ministrul francez al Culturii a scris pe o rețea de socializare că a fost șocat de discursul regizoarei.
Al doilea film ca valoare de la Cannes, ”Zona de Interes” a regizorului englez Jonathan Glazer are la baza romanul cu același nume al scriitorului Martin Amis, care a încetat din viață chiar la începutul Festivalului de la Cannes.
Premiul pentru cea mai bună actriță i-a fost acordat lui Merve Dizdar, din filmul „About Dry Grasses”, de Nuri Bilge Ceylan.
Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit japonezului Koji Yakusho, pentru rolul din filmul ”Zile perfecte”.
Criticii de film au remarcat faptul că ediția din acest an a festivalului a fost marcată de o nouă demonstrație de iubire între Cannes și Hollywood.