Reorganizarea sistemului public. Stat vs. privat, cifrele de pe masa Guvernului

Statul se uită tot mai des în sacul gol pe care îl are. Așa că s-a pus pe căutat bani. Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, în acest moment, există cadrul legal pentru o reorganizare totală a sistemului public. Acesta a subliniat că România are nevoie de o reformă a sistemului bugetar.

În primul rând, statul are nevoie de bani, și are nevoie de bani rapid. Și asta pentru că trăiește tot mai mult pe datorie. Jurnaliștii de la profit.ro scriu că deficitul bugetar a ajuns pentru prima jumătate a anului 2024 la 3,61% din PIB. Asta în condițiile în care pentru întreg anul ne-am angajat la un deficit de 5% din PIB.

În aceste condiții și cu multe investiții începute pentru care este nevoie de bani, statul trebuie să taie de undeva. Așa că se uită în ograda proprie. Premierul a declarat că există cadrul legal pentru o reorganizare a sistemului public.

Potrivit datelor INSSE din 2022, în sectorul public din România activau aproximativ 1,2 milioane de persoane. Din acest număr, aproximativ 57% activau în administrația publică centrală și locală, 27% în învățământ, 9% în sectorul sanitar și 7% în alte domenii.

Cheltuielile cu salariile din sectorul public au reprezentat o pondere semnificativă a bugetului general al statului în ultimii ani. În 2022, cheltuielile cu salariile din sectorul public au totalizat aproximativ 100 de miliarde de lei, reprezentând 4,5% din PIB. Avem undeva peste 5,4 milioane de angajați, așadar și 1,2 în sectorul public.

Există discuții frecvente despre suprapopularea sectorului public. Cu toate acestea, raportat la populație, România este la coada clasamentului european în ceea ce privește numărul de angajați în administrația publică și apărare, educație, sănătate și asistență socială. Chiar și raportat la numărul de contribuabili, România se menține sub media europeană.

Dincolo de cifre, analiștii spun că există o suprapunere semnificativă de funcții și o birocrație excesivă în anumite domenii ale sectorului public. Iar costurile cu salariile din sectorul public pun presiune pe bugetul de stat, limitând resursele disponibile pentru alte domenii importante, cum ar fi investițiile în infrastructură și educație.

O reducere a numărului de angajați ar putea duce la o creștere a productivității și a eficienței sistemului public. Însă, există și voci care spun că reducerea numărului de angajați ar putea duce la creșterea șomajului și la o scădere a calității serviciilor publice.

Distribuie știrea