Rețea de traficanți de droguri, anihilată. 16 kilograme de canabis au fost confiscate

Polițiștii au anihilat o rețea de trafic de droguri de risc și de mare risc, care acționa în județele Cluj, Mureș și Dolj. În urma a două percheziții domiciliare au fost descoperite 16 kilograme de canabis și au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele a 3 bărbați bănuiți de trafic de droguri de risc și de mare risc.

03 Iunie 2022, 10:46 (actualizat 03 Iunie 2022, 10:56) Știrile TVR |

Droguri. Canabis

Din cercetări a reieșit că, în perioada toamna anului 2021 – vara anului 2022, cei bănuiți ar fi achiziționat, deținut și comercializat droguri de risc și de mare risc consumatorilor din județele Cluj, Mureș și Dolj, se arată intr-un comunicat al Poliției Române.

De asemenea, la sfârșitul lunii mai 2022, o persoană bănuită, în baza unei înțelegeri prealabile cu o altă persoană, s-ar fi deplasat în Spania, în zona Barcelona, de unde ar fi procurat 13,88 kg de canabis.

Drogurile ar fi fost introduse în România prin intermediul unei firme de coletărie cu punct de lucru în Barcelona – Spania, fiind preluate de persoanele bănuite în municipiul Cluj – Napoca.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperite și ridicate aproximativ 16 kilograme de cannabis și 600 de grame de cocaină, 2 grindere, 85 de pungi cu urme de substanțe, 233 de pungi prevăzute cu ziplock goale, un kit, 14.200 de lei, 500 de euro și 400 de dolari.

Pe numele celor 3, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de 3 iunie a.c., să fie prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă.

Source

Leave a Comment

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Am detectat AdBlocker!

Am detectat că utilizați extensii pentru a bloca anunțuri. Vă rugăm să ne sprijiniți dezactivând acest dispozitiv de blocare a reclamelor.