Rezidențiat. 418 posturi suplimentare alocate domeniului medicină

Locurile alocate în urma concursului de rezidenţiat vor fi suplimentate cu 418 posturi pentru domeniul medicină, informează, vineri, Ministerul Sănătăţii.

26 Noiembrie 2021, 13:39 (actualizat 26 Noiembrie 2021, 13:57) |

Personal medical

„Candidaţii care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, pe ţară, vor fi încadraţi ca rezidenţi. Am suplimentat locurile în specialităţile deficitare (anestezie, terapie intensivă, boli infecţioase, radiologie medicală, medicină de familie) corelat cu capacitatea reală de pregătire a universităţilor de medicină şi farmacie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, potrivit unui comunicat al ministerului transmis AGERPRES.

Începând din acest an, conform noilor modificări legislative adoptate în luna iulie, Ministerul Sănătăţii a fost abilitat să suplimenteze numărul de locuri numai în domeniul medicină.

Ordonanţa 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului a fost modificată prin Legea 212/2021 şi prevede că „cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat este cel puţin egală cu numărul de locuri reprezentând totalul absolvenţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie cu diplomă de licenţă din promoţia anului în curs, cumulat cu numărul de posturi conform art. 18, stabilită prin ordin al ministrului Sănătăţii. În cazul în care numărul candidaţilor pentru domeniul medicină care promovează examenul de rezidenţiat este mai mare decât cifra de şcolarizare iniţial anunţată, aceasta se poate suplimenta până la repartiţia candidaţilor”.

Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie şi medicină dentară, dreptul de practică se obţine odată cu dobândirea licenţei.

În data de 21 noiembrie 2021, Ministerul Sănătăţii a organizat, în condiţiile speciale impuse de contextul epidemiologic actual, concursul de intrare în rezidenţiat.

Potrivit comunicatului, un număr record de 12.564 de candidaţi au concurat pe 6.311 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire, astfel: 3.942 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, câte 1.190 locuri pentru medicină dentară şi 1.087 locuri pentru farmacie, 92 de locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie. Sursa:  Agerpres

Source

Distribuie știrea