Rezultatele la Evaluarea naţională, afişate marţi

Elevi la școală în pandemie

Contestaţiile pot fi depuse marţi (în intervalul orar 16.00 – 19.00) şi miercuri (în intervalul orar 8.00 – 12.00), acestea putând fi transmise şi prin mijloace electronice.

„Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi afişate sâmbătă, 4 iulie.

Absolvenţii învăţământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu pot finaliza/participa la probele de examen pot susţine aceste probe în etapa specială, programată în perioada 5 – 12 iulie, precedată de etapa de înscriere (28 iunie – 2 iulie).

Source

Distribuie știrea