Urmărire ca-n filme, în județul Timiș. Un tânăr de 24 de ani, fără permis, și aflat la volanul unei mașini cu numere false, a încercat să scape de polițiștii care au vrut să îl oprească pentru un control de rutină. A urmat o cursă de 20 de kilometri. În goana sa, șoferul a lovit cu mașina un polițist și a intrat într-un gard. A fost prins abia după ce polițiștii au tras mai multe focuri de avertisment.
Incidentul a avut loc dimineață, în jurul orei 7.00, și a fost surprins de mai multe camere de supraveghere a traficului din Timișoara.
În satul Diniaş, un echipaj a încercat să îl oprească pe fugar, însă acesta l-a lovit cu mașina pe unul dintre agenți, după care și-a continuat drumul.
Bărbatul și-a continuat cursa până când agenții de poliție au tras mai multe focuri de armă în plan vertical. Abia atunci acesta a renunțat și a fost încătușat de polițiști.
Polițistul lovit a suferit mai multe răni minore. A fost dus la spital, dar nu a avut nevoie de internare.
Pentru faptele sale, tânărul riscă până la șapte ani de închisoare.