Rol strategic în regiune. Rusia ar putea instala sisteme de rachete pe Insula Șerpilor

Odată ocupată, această insulă poate fi integrată de Rusia în zona de interdicție aeriană și navală. Acesta este un sistem construit de Rusia după ocuparea Peninsulei Crimeea.

Din analiza acestui sistem rezultă că pe această insulă ar putea fi dispuse baterii de rachete antiaeriene de tip S400, unități de rachete balistice Iskander și unități de tip Bastion de interdicție navală, care acoperă o arie de 300-500 de km.

Aceste echipamente militare – dacă vor fi instalate – ar putea atinge obiective de pe teritoriul României, de la Kogălniceanu, până la Deveselu, și amenință instalațiile de explorare a gazelor din perimetrul zonei economice exclusive a României.

Noua situație creează probleme mari cu privire la drepturile privind exploatarea resurselor naturale din această zonă.

Am adresat MAE întrebări privind consecințele pentru România ale acestei situații, la care așteptăm răspuns.

Zona la care ne referim și drepturile de acolo au fost obținute prin procesul de arbitraj de la HAGA din 2009.

Source