Irina Deleanu și echipa ei sunt gata de organizarea primului Campionat Mondial de Gimnastică Ritmică în România. Între 7 și 9 iulie, la Cluj, cele mai bune junioare ale lumii vor concura „sub semnul magiei.”
„Începutul magiei” este mottoul competiției organizate în premieră în România. La Mondialele de Gimnastică Ritmică pentru junioare de la Cluj vor participa peste 700 de sportive din 62 de țări.
Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), Irina Deleanu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că delegaţia României îşi propune câştigarea a două medalii la Campionatele Mondiale de junioare care se vor defăşura în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca în perioada 7-9 iulie.
„România va participa cu o echipă completă şi vom accesa toate clasamentele posibile, adică cel pe naţiuni, cele din finalele pe obiecte, precum şi cel pe ansamblu. Pentru că vom participa la ansamblu, dar şi cu două gimnaste la individual, Amalia Lică şi Lisa Garac. Noi o să ne luptăm pentru o medalie pe naţiuni… sunt 6 ţări cu care ne luptăm pentru poziţia a treia în clasamentul pe naţiuni, dar avem şanse. Iar la individual, ţinând cont că Amalia Lică a venit de la ultimul concurs cu 4 medalii de aur în finalele pe obiecte, suntem îndreptăţiţi să sperăm măcar la o medalie”, a declarat Deleanu.
Campioana europeană de junioare anul trecut, Amalia Lică, visează la aur și la Cluj.
Pentru junioarele care vor concura la Cluj este primul pas spre Jocurile Olimpice din 2028
Irina Deleanu a menţionat că în cazul în care competiţia va decurge bine, îşi doreşte ca România să primească organizarea Campionatelor Mondiale de senioare din 2025: „E foarte important pentru noi să ne punem pe harta lumii în gimnastica ritmică organizând competiţii de acest nivel. Apoi, dacă vom ieşi bine cu această competiţie de junioare, plănuim să organizăm şi o ediţie a Campionatelor Mondiale de senioare în 2025. E cam repede, dar e cam singurul an rămas nealocat la Federaţia Internaţională, pentru 2026 şi 2027 vor fi în Germania şi Azerbaidjan”.