România îşi trimite încă marii arşi la tratament în alte ţări, la 8 ani de la tragedia Colectiv

La 8 ani de la tragedia din clubul Colectiv, România continuă să ceară ajutor şi trimite marii arşi la tratament în alte ţări. Exploziile de la Crevedia ne-au demonstrat din nou acest lucru. În ţara noastră ar urma să se construiască trei centre pentru marii arşi, deşi au fost promise de două ori mai multe. În acest moment, sunt 34 de paturi pentru aceşti pacienţi, iar peste doi ani am putea avea încă 26.

30 Octombrie 2023, 19:55 Știrile TVR |

De la începutul anului, România a trimis la tratament în străinătate 19 pacienţi cu arsuri grave.

Profesorul Dragoș Pieptu spune că de la Colectiv şi până acum ne-am înţeles limitele, dar în rest, nimic nu s-a schimbat. Ba chiar lucrurile s-au înrăutăţit.

Profesorul Dragoș Pieptu, medic primar Chirurgie Plastică și reparatorie, UMF Iași: Tot nu avem centre de arşi. Tot nu avem specialişti cu experienţă mare în arşii gravi. Ceea ce este şi mai rău, este că în cești 8 ani,  prin transferul constant al pacienţilor gravi, s-a ajuns la o deprofesionalizare a doctorului care nu mai tratează arşii gravi.

De 8 ani auzim doar promisiuni cu privire la centrele de tratament pentru marele ars. Iniţial, au fost gândite 6. Acum, au rămas doar 3, care urmează să fie construite de la zero: în Timişoara, Târgu Mureş şi Bucureşti.

Banii vin de la Banca Mondială, iar centrele ar trebui să fie gata la începutul anului 2025. În total, 26 de paturi de terapie intensivă şi încă 26 pentru terapie intensivă intermediară.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii: [Câte paturi ar trebui să aibă România] Nu cred că există un standard.  Cred că nicio țară din lume, în cazul unei tragedii, nu are posibiliatatea să trateze toți pacienții.

Acum, în România sunt 34 de paturi în care un pacient cu arsuri pe mai bine de jumătate din suprafaţa corpului ar putea fi tratat. Pentru cei care acum 8 ani au trecut prin traumele flăcărilor, speranţa unor noi centre încă mai există.

Adrian Albu, supravieţuitor: [De ce nu avem un centru de mari arș] Răspunsul e un singur cuvânt: corupție. Avem foarte mulți bani care fac cu ochiul la mulți oameni și care așteaptă și ei partea lor. Iar noi restul suntem la detalii.

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv: Eu tot sper. Dacă s-ar întâmplă mâine tot ar fi prea târziu. Ni s-a promis că în 2025 vom avea trei centre finalizate. Mie mi-e destul de greu să cred că în 2 ani de zile se pot construi, dota, pune în funcțiune.

După Colectiv, problema marelui ars a ieşit la iveală în repetate rânduri: la incendiul de la Spitalul Judeţean din Neamţ sau la expoziile de la Crevedia. De fiecare dată, marii arşi au fost trimişi la tratament în străinătate.

Reporter: Poate România să trateze un mare ars cap coadă?

Alexandru Rafila: Cu siguranță.

Dragoș Pieptu, medic primar Chirurgie Plastică și reparatorie, UMF Iași: Nu are şansă. Doar norocul şi măiestria unor doctori, nu organizarea din ţara noastră.

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea