În România, doar o locuință din patru are asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale. Asta deși inundațiile, cutremurele și alunecările de teren continuă să provoace pagube însemnate. Legea dă posiblitatea primarilor să dea amenzi de până la 500 de lei pentru proprietarii care nu au încheiat astfel de polițe. Experții în asigurări consideră însă că edilii trec cu vederea acest aspect din motive electorale.
Inundațiile din ultimele zile au distrus peste 700 de locuințe numai în comuna gălățeană Slobozia Conachi, localitate situată la 25 de kilometri de municipiul Galați. Comuna a mai fost lovită de furia apelor în 2016 și în 2013. Cu toate acestea, doar 14% dintre locuințe au asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, conform statisticilor companiilor de asigurare.
Emil Dragomir, primar, comuna Slobozia Conachi, jud. Galaţi: I-am informat dar de amendat nu am amendat niciun cetățean și cât voi fi eu primar nu știu dacă pot face așa ceva, la o asemenea nenorocire care s-a întâmplat azi în localitatea noastră. Să mai venim și noi cu ceva peste nenorocirea care a venit.
Situația se repetă în comuna vecină Cudalbi, localitate lovită, din nou, de inundații, după ce a mai fost calamitată în urmă cu 11 ani.
În România, asigurarea locuințelor împotriva dezastrelor naturale e obligatorie de 15 ani. Deși numărul polițelor de asigurare a crescut continuu în ultimii ani, cele mai multe locuințe sunt neasigurate.
În prezent, la nivel national, doar aproximativ o locuință din patru are asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale, adică inundații, cutremure și alunecări de teren, potrivit statisticilor oficiale.
Mii de sinistrați și sute de case distruse de inundații. Localnicii din zonele afectate spun că nu a mai rămas nimic
Localnicii din zonele inundate trăiesc un coșmar care nu se mai termină. Apele s-au mai retras, dar noroiul e greu de scos din case și din gospodării. Amintirea nopții în care au venit puhoaiele este vie în mintea oamenilor care se tem că totul se poate repeta. Nu sunt la primul dezastru produs de ape, dar acum situația este mult mai gravă decât în urmă cu 11 ani, tot ploi extreme au provocat viituri care au făcut prăpăd în județul Galați. Poveștile dezastrului înseamnă informații și imagini care, atenție, vă pot afecta emoțional.
Nicoleta Radu, director executiv, Pool de asigurare împotriva dezastrelor naturale: Este în primul rând o lipsă de informare a oamenilor cu privire la acest tip de asigurare, dar mai cred că este și o lipsă de responsabilitate a autorităților locale care știu foarte bine că acelea sunt zone inundabile (…) unde ar trebui să se ia masuri înainte ca orice eveniment să se întâmple.
Conform legii, primarii sunt obligați să trimită localnicilor, de două ori pe an, înștiințări pentru a încheia o poliță obligatorie pentru locuințe. Cei care nu au asigurare riscă amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei, dar și să nu poată fi despăgubiți. Reprezentații brokerilor sunt de parare că legea nu s-a aplicat din motive electorale.
Cristian Bălănică, director executiv, Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare: Urmează o perioada electorală, primarii sunt în situații elective și nu ar putea în niciun mod realizabil de a da aceste amenzi prevăzute de legea asigurărilor obligatorii a locuințelor. Că primari au datoria de a trimite din șase în șase luni înștiințările către membrii comunității lor. Și se pare că nici măcar asta nu o fac.
Pentru a facilita încheierea de noi polițe, reprezentații Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale caută soluții astfel încât contractele să poată fi încheiate și la primarii, nu doar la brokeri și la sediile companiilor de asigurare.