România, sub ameninţarea declinului demografic. Câți locuitori sunt acum și câți ar putea fi în 2080

România riscă să devină o ţară cu tot mai puţini locuitori. Scenariile Institutului Național de Statistică arată că populația ar putea să scadă, în cel mai pesimist caz, chiar și cu până la un sfert, în următoarele cinci decenii. Migraţia externă, scăderea natalităţii, dar si lipsa politicilor publice pentru a opri declinul demografic sunt principalele cauze, consideră specialiştii.

Cătălin Deacu, jurnalist TVR: Specialiștii Institutului Național de Statistică au pregătit trei scenarii privind evoluția demografică a României până în anul 2080. În cel mai favorabil, populația s-ar reduce cu aproximativ 10 procente. Într-un scenariu plauzibil, scăderea ar fi cu aproape 18%. Iar în cel mai pesimist caz, populația României ar urma să scadă cu aproape un sfert, la doar 14,3 milioane de locuitori.

Declinul demografic s-a accentuat în ultimii ani. Dacă în 2016 în țară erau peste 22 de milioane de locuitori, acum estimările INS arată că au rămas aproximativ 19 milioane.

Ce spun oamenii:

  • Poate din cauza situației financiare. La ce mare e inflația în ultimul timp, lumea nu vrea să își mai asume responsabilitatea unui copil.
  • Sunt foarte multe la mijloc. Exodul de creiere. Tinerii migrează către condiții mai bune. Nu sunt stimulate partea asta cu natalitatea, cu partea asta de familie.
  • Oamenii devin din ce în ce mai în vârstă. Trăiesc din ce în ce mai mult, din ce în ce mai puțini tineri. Deci vom asista în câțiva zeci de ani la o cădere demografică.

Economiștii avertizează că declinul demografic poate avea consecințe extrem de grave.

Lect. univ. dr. Costin Cioră, analist economic, ASE Bucureşti: În primul rând vom vedea o scădere a inovației și a forței de muncă. Inclusiv o scădere a productivității, pentru că vom avea mai puțini tineri. În al doilea rând vom avea o presiune asupra sistemului de pensii și asupra celui de sănătate, pentru că vom avea mai mulți vârstnici dar și mai puțini contributori. În al treilea rând vom vedea că presiunea aceasta economică și incertitudinea va face ca famiile să amâne apariția copiilor, ceea ce va duce în sfârșit la acest ciclu vicios de scădere a natalității.

Specialiștii consideră că sunt necesare noi politici publice.

Silviu Vîrva, vicepreşedintele INS: Proiecțiile democrafice reprezintă exerciții statistice cu ,,ce ar fi dacă” construite pe baza unor ipoteze, oferă repere importante pentru planificarea politicilor publice.

Mălina Voicu, cercetător, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii, Academia Română: Factori care să stimuleze fertilitatea și să ducă la creșterea numărului de copiii. Soluție care a funcționat bine în alte țări din Europa este de a oferi servicii publice de creștere și îngrijire a copiilor, de calitate bună: creșe, grădinițe, afterschool-uri, ca să le permită părinților să-și continue activitatea pe piața muncii. Celaltă parte a procesului e de a atrage forță de muncă din afara României.

O altă soluție la care au recurs alte state europene pentru a opri declinul demografic e de acordare a unor facilități fiscale pentru familiile care au mai mult de doi copii.

Distribuie știrea