Românii din Spania au încins grătarele și s-au prins în hore alături de spanioli, ucraineni și de alte naționalități îndrăgostite de tradițiile noastre. Colega noastră Oana Dobrescu ne arată cum au petrecut românii din Castellon după câțiva ani de pauză.
Oana Dobrescu, corespondent TVR: „Una dintre cele mai mari comunități românești din Spania s-a reunit pentru a petrece împreună de Sfânta Maria, cu mâncare tradițională și muzică românească.„
De la petrecere nu au lipsit sarmalele, micii, berea și buna dispoziție.
„Îmi place toată mâncarea românească, dar sarmalele sunt preferatele mele. Prietena mea Alina îmi face des, pentru că îmi plac”.
„De Sfânta Maria mereu ne întâlnim, iar eu pe prietenele mele spaniole le-am învățat să joace hore și sârbe românești.”
„Îmi place tot, în plus românii sunt vecini cu ucrainenii şi ne ajută mult. Vă mulţumim mult pentru tot”!
„Vă iubesc, românii mei”!
„Maria” este un nume popular și la români, și la spanioli.
Larisa Tudor, preşedinta Centrului Civic Român din Castellon: „Suntem foarte fericiți că am reușit împreună să realizăm această sărbătoare importantă pentru comunitatea românească – Sfânta Maria – după 3 ani de zile„.
Isladis Falco, consilier la Primăria Almassora: „Suntem bucuroşi că noi, cei de la Primăria Almassora, am putut ajuta la organizarea acestui eveniment important.„
Și în Spania, de Sfânta Maria este zi liberă.