Românii mănâncă mai puţină pâine. 75 la sută aleg calitatea, în locul prețului mai mic

Românii mănâncă, în medie, 7 kilograme de pâine pe lună. Mai puţină de la an la an. Şi încep să-şi rafineze gusturile. În topul preferinţelor dospesc specialităţile, iar clasica franzelă pierde tot mai mult teren. Între timp, prețurile primului aliment pe care îl punem pe masă au crescut cu aproape 3% față de anul trecut.

Ce spun românii:

Este un semn de bună stare și de civilizație. Mama, când eram mic, îmi spunea: Mănâncă cu pâine, că nu poți să te saturi numai cu carne. Înseamnă că oamenii își permit să mănânce o garnitură bună, au înlocuit pâinea.

Mă uit dacă este crocantă și bine făcută și să fie foarte proaspătă.

În primul rând la calitate, prețul nu contează.

Elisa Olaru, reporter TVR: Pe lângă prospețime și preț, important pentru români atunci când aleg pâine sunt opțiunile sănătoase, dar și diversitatea produselor. Astfel, trendurile indică o creștere de până la 40% a popularității produselor cu maia până în 2025.

Datele Institutului Român de Statistică arată că a scăzut semnificativ consumul de pâine. Mâncăm mai puţină, dar de calitate mai bună.

Franzela clasică e cumpărată mai mult de cei cu venituri mici

Gabriela Bereş, director, furnizor de materii prime pentru brutării: În continuare suntem consumatori de pâine de top în Europa. Trendul este unul descendent și nu se observă asta de ieri, de azi, ci se observă de ceva vreme din punct de vedere volum, din punct de vedere al numărului de bucăți de pâine consumate scădem, dar din punct de vedere valoare creștem.

Andreea Ciocănescu, manager, furnizor de materii prime pentru brutării: Consumatorii vor un raport calitate-preț cât mai echilibrat. Își dorec o pâine cât mai sănătoasă, dar care să fie, totuși, la un preț acceptabil.

Dorian Cazacu, director, companie independentă de cercetare de piaţă la nivel global: Din persectiva prețului, e o presiune pe gospodării, pe bugetele consumatorilor, dar nu este singurul lucru care explică tendințele de consum de pâine. În același timp, vedem că există foarte mare interes pentru zona asta de conștientizare a sănătății.

Europenii ţin cont de gust, prospeţime şi preţ

La nivel global, pe măsură ce prețurile se măresc, și așteptările privind calitatea pâinii cresc.

Nanno Palte, manager, furnizor global de materii prime pentru brutării: Industria panificației este încă puternică, vedem o creștere globală a consumului de pâine de aproximativ 2%. Totuși, creșterea în valoare este și mai accentuată din cauza inflației prețurilor. Majorările de prețuri îi determină pe consumatori să caute în special calitatea.

75% dintre români aleg calitatea, în locul prețului mai mic, atunci când cumpără pâine, arată cel mai mare program de cercetare a consumatorilor de panificație din lume.

Iar în alte țări europene, oamenii pun pe primul loc gustul și prospețimea.

Distribuie știrea