Românii profită de amnistia fiscală ca să scape de datorii. Statul reevaluează efectele

Românii vor să scape de datoriile pe care le au la stat şi să beneficieze de reducerea restanţelor. Zilnic, sunt depuse zeci de astfel de cereri la sediile ANAF. Economiştii spun că măsura va avea un efect doar pe termen scurt asupra deficitului bugetar. Până și Executivul se aşteaptă ca suma încasată să fie mult mai mică decât estimările făcute iniţial. Asta, pentru că marii datornici sunt chiar companile de stat, care au mari probleme cu lichidităţile.

În 2020, Mario a făcut pe cont propriu site-uri pentru mai multe firme. Trei ani mai târziu, ANAF l-a anunțat că datorează statului 20 de mii de euro, cu tot cu penalizări şi dobânzi. Acum vrea să profite de legea care îi va şterge o parte din datorie: „Adunăm penalităţi, dobânzi şi aşa mai departe şi atunci intervine această situaţie în care datoriile pot ajunge să fie mai mari decât veniturile pe care le avem şi momentul în care să nu ne mai putem achita datoria. Mie, cel puţin, mi s-a potrivit mănuşă această amnistie.”

Ce trebuie să facă firmele și persoanele fizice care au datorii şi vor să beneficieze de amnistia fiscală

Ministerul de Finanțe a stabilit pașii pe care trebuie să-i urmeze firmele și persoanele fizice care au datorii la Fisc şi vor să beneficieze de amnistia fiscală. Ordinul de punere în aplicare a amnistiei fiscale a fost publicat în Monitorul Oficial, iar de acum firmele și persoanele fizice care au datorii la ANAF pot beneficia de tăierea unor obligații restante dacă fac anumiți pași procedurali, online, prin poștă sau la ghișeele ANAF.

Acelaşi lucru îl spune şi Adrian. Are o firmă de evenimente şi datorii din 2017. Până FISC-ul îi spune dacă poate benefica de amnistie, caută soluţii ca să facă rost de bani: Am înţeles că există şi opţiunea pentru a se putea accesa fonduri cu privire la achitarea acestor datorii până în termenul prevăzut de această legislaţie. Şi taxele pot fi privite ca un produs comercial şi orice facilitate în accesarea lor, respectiv în a se plăti, va aduna bani mai mulţi. Cu cât sunt mai mici şi se vor plăti mai uşor vor plăti toţi.

Statul are de recuperat de la persoane fizice şi companii datorii ce se ridică la 175 miliarde de lei. Iar calculele făcute de Executiv arată că amnistia ar aduce la bugetul de stat spre 8 miliarde de lei.

Nici n-a început colectarea şi Executivul deja se aşteaptă că suma încasată să fie sub estimările făcute iniţial.

Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: „Sunt creanţe care sunt în zona companiilor de stat care sunt destul de mari şi care aşteptările noastre de încasare nu sunt pe măsura valorii acestor creanţe şi atunci acolo avem o doză de risc. Mizăm în continuare pe creanţele de valori mici şi pe sistemul de facilităţi gândit la persoanele fizice.”

Laurențiu Mihai, avocat specializat în drept fiscal: „Nu pot beneficia cei care au creanţe fiscale rezultate din săvârşirea de infracţiuni rezultate din recuperarea de fonduri datorate bugetului consolidat, din creanţe rezultate din evaziune fiscală.”

Experţii în fiscalitate spun că amnistia va avea efect doar pe termen scurt şi vine la pachet cu o serie de riscuri.

Veronica Duțu, expert financiar: „Datorită acestei amnistiii fiscale putem să încurajăm nedeclararea şi neplata obligaţiilor fiscale în viitor. Este o inechitate pentru contribuabilii corecţi pentru că e posibil ca unele comapni să fi luat bani de la bănci şi să fi plătit dobânzi pentru a-şi îndeplini obligaţiile de plată la bugetul statului.”

Cum paşii care trebuie urmaţi pentru a benefica de amnistie sunt greoi, Minsterul Finanţelor organizează seminare online dedicate acestei proceduri şi, cu ajutorul Poştei Române, va trimite, în plic, celor vizaţi toate informaţiile de care au nevoie.

Distribuie știrea