Rusia a inaugurat un nou spărgător de gheaţă nuclear, care va facilita exporturile de hidrocarburi către Asia și Arctica

Spărgătorul de gheață Ural / FOTO: Nikolay Bulykin/Wikipedia

”Dezvoltarea rutelor maritime din Nord va permite Rusiei să-şi utilizeze deplin potenţialul său de export şi să stabilească o rută logistică eficace, inclusiv către Asia de Sud-Est”, a afirmat preşedintele rus Vladimir Putin într-un discurs retransmis prin videoconferinţă în cadrul unei ceremonii la Sankt Petersburg.

Noul vas cu propulsie nucleară, botezat ‘Ural’, are o lungime de peste 170 de metri şi poate sparge gheaţă cu o grosime de până la trei metri. El este al treilea exemplar dintr-o serie lansată de gigantul rus Rosatom.

Desfăşurarea sa va permite asigurarea supremaţiei ruse în Arctica, strategie asumată de Vladimir Putin.

Potrivit liderului rus, ‘Ural’ va opera din decembrie în Arctica, regiune unde Rusia produce gaz natural lichefiat (GNL) destinat iniţial pentru Europa.

Source

Distribuie știrea