Rusia şi aliaţii săi au anunţat joi trimiterea unui contingent al forţelor de menţinere a păcii în Kazahstan, unde manifestaţiile antiguvernamentale s-au soldat cu zeci de morţi, transmit AFP şi Reuters.
”O forţă comună de menţinere a păcii a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC) a fost trimisă în Kazahstan pentru o perioadă limitată, în scopul stabilizării şi al normalizării situaţiei”, a indicat această alianţă militară într-un comunicat difuzat pe Telegram de către purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova.
Desfăşurarea forţei OTSC survine ca răspuns la o solicitare din partea preşedintelui kazah Kasîm-Jomart Tokaev.
Din OTSC fac parte Rusia, Armenia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan şi Tadjikistan.
Secretariatul organizaţiei a precizat că principalele sarcini ale forţei OTSC trimise în Kazahstan vor fi protejarea obiectivelor militare şi publice importante şi ajutorarea forţelor de ordine locale.
Protestele au început duminică, după o creştere a preţurilor la gazul natural lichefiat (GPL), în oraşul Janaozen, în vestul ţării, înainte de a se extinde spre marele oraş regional Aktau, pe malul Mării Caspice, apoi în Almatî.
Regiunea Mangystau depinde de GPL ca principală sursă de carburant pentru maşini şi orice majorare a preţului duce la o creştere în lanţ a preţurilor la produse alimentare, deja mai mari de la începutul pandemiei de coronavirus.