Rusia vrea Bahmut. Un obiectiv mai degrabă simbolic decât operațional, un pariu Wagner pentru Putin

Potrivit datelor prelucrate de oficialii britanici ai Apărării, forțele rusești continuă să investească o mare parte din capacitatea lor de tragere într-un sector de tranșee lung de aproximativ 15 km, din dreptul orașului Bahmut. În ultimele zile, rușii au avansat foarte puțin pe axa sudică a ofensivei și probabil plănuiesc să încercuiască orașul.

03 Decembrie 2022, 18:04 (actualizat 03 Decembrie 2022, 18:05) | Mihaela Carpea |

Bahmut

Psihologia simplistă a Moscovei. Cum încearcă să îi ademenească pe liderii din Vest la concesii, în schimbul impresiei că ar putea veni la masa negocierilor. Analiza Institutului pentru Studiul Războiului

Rusia a făcut din Bahmut o prioritate în efortul său ofensiv din august încoace. Capturarea orașului are o valoare operațională propriu-zisă limitată, dar, în perspectivă, i-ar permite Rusiei să amenințe zone urbane mai mari, precum Kramatorsk și Sloviansk.

Chiar și așa, eforturile Rusiei în raport cu atingerea acestor potențiale ținte sunt disproporționate din perspectiva costurilor, notează specialiștii.

De aceea, este foarte posibil ca o capturare a Bahmutului să fi devenit un obiectiv mai degrabă simbolic și politic pentru Rusia.

EXCLUSIV Bahmut, oraș sub asediu. Râul Bahmutka e linia frontului. „În nord sunt trupele ruse, inclusiv mercenarii Wagner, în sud sunt ucrainenii”. Localnic: „Nu mă tem. Nu putem muri decât o dată”

Statul Major al forțelor ucrainene a confirmat că, în paralel cu bombardarea obiectivelor civile, Rusia încearcă să avanseze în Avdiivka și Bahmut.

„Rușii forțează la Bahmut pentru că Prigojin, care conduce Grupul Wagner, este hotărât să obțină o victorie pe care să o poată arăta Kremlinului. ‘Dacă voi nu puteți câștiga nimic, eu pot câștiga Bahmut'”, a explicat săptămâna aceasta, într-o analiză pentru Sky News, analistul în apărare și securitate Michael Clarke. „Totul are legătură cu o problemă de politică internă între el și Putin”, a explicat Clarke.

În opinia expertului, ucrainenii trebuie să se concentreze pe ruperea legăturii de aprovizionare cu Kreminna. Odată ajunși la Kreminna, Bahmut nu le va mai fi de niciun folos rușilor, chiar dacă ar reuși să ocupe orașul, ceea ce deocamdată nu se prefigurează, nici măcar după 4 săptămâni de lupte grele.

Din imaginile puse la dispoziție de Ministerul ucrainean al Apărării rezultă că la Bahmut au fost baraje de artilerie puternice – copacii rupți sunt mărturie.

„Se va pune accent pe a fi un soldat bun. Pentru că dacă ucrainenii sunt soldați mai buni decât rușii, mai bine echipați, vor fi mai disciplinați, vor fi rotații în tranșee – nu ar trebui să stea în tranșee mai mult de câteva zile înainte de o nouă rotație, nu poți lăsa pe cineva în tranșee pentru două săptămâni când e un asemenea îngheț. Și depinde și de propria disciplină – să aibă grijă de echipamentul lor, să aibă grijă la picioare, orice infanterist îți va spune să ai grijă de picioare, altfel dai de necaz”, a explicat prof. Michael Clarke.

VEZI și Specialistul în tehnici de supraviețuire Bear Grylls, în vizită în Ucraina. Teste în condiții extreme de război, dovezi de curaj la schimb, în întâlnirea cu Volodimir Zelenski. Mesajul său la plecare: Rămâi puternic!

Rușii se pregătesc să își petreacă iarna în tranșee în Donbas, a subliniat profesorul. „Ei bine, răspunsul meu: succes băieți”, a conchis Clarke.

Source

Distribuie știrea