S-a încheiat una dintre cele mai călduroase luni septembrie înregistrate vreodată

Luna septembrie din acest an a fost, la nivel global, una dintre cele patru cele mai călduroase astfel de perioade de la debutul înregistrărilor, în 1979. Anunțul a fost făcut joi de serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, citat de DPA.

07 Octombrie 2021, 17:33 (actualizat 07 Octombrie 2021, 17:48) |

Toamnă

Diferenţa dintre cele mai călduroase luni septembrie, printre care se numără cele din 2016 şi 2019, este de doar o zecime de grad.

În unele locuri din Europa, nivelul record de căldură a fost atins în septembrie, în timp ce în est a fost mai frig, comparativ cu valorile medii. Ca urmare, media temperaturii pentru Europa în ansamblu a fost aproape de media anilor 1991-2020.

Temperaturile peste medie pentru această perioadă a anului au fost consemnate în nord-vestul Africii, precum şi în centrul Americii de Sud şi regiuni din China.

Serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice produce rapoarte lunare asupra temperaturii atmosferice, gheţii marine şi circuitului apei. Copernicus se bazează pe date obţinute cu ajutorul sateliţilor, a navelor, aeronavelor şi staţiilor meteo terestre din întreaga lume, precum şi pe statistici.

Înregistrările Copernicus datează din 1979.

Sursa: Agerpres

CUVINTE CHEIE

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea