Sălaj: Un bărbat a stat mai multe ore într-un copac de teama unui urs

Un bărbat din Jibou, în vârstă de 67 de ani, ce căuta ciuperci într-o pădure, a fost nevoit să se refugieze într-un copac mai multe ore, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a fost fugărit de un urs.

17 Iunie 2021, 12:57 (actualizat 17 Iunie 2021, 13:10) |

Ursul Arthur. Arhiva

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, miercuri seara poliţiştii au fost sesizaţi prin 112, de către un bărbat, din Jibou, cu privire la faptul că tatăl acestuia, în vârstă de 67 de ani, a plecat de la domiciliu, în jurul orei 12,00, la cules de ciuperci şi nu a mai revenit. Acesta a mai relatat faptul că a încercat, începând de la ora 18,00, să-l contacteze telefonic, însă nu răspunde.

„Sub coordonarea şefului Poliţiei Oraşului Jibou, s-au format echipe de căutare formate din poliţişti, jandarmi, pompieri, personal silvic şi voluntari care au efectuat scotociri în pădurea din zona localităţii Rona. Astfel, în data de 17 iunie, ora 01,26, bărbatul a fost identificat de către una dintre echipele de căutare, în pădure, în zona bazinelor de apă din localitatea Rona, urcat într-un copac. După ce a fost coborât, bărbatul a relatat echipelor de căutare faptul că, în timp ce căuta ciuperci, în jurul orei 18,00, a văzut un urs şi, de frică, s-a urcat într-un copac, unde a rămas până a auzit strigătele echipelor de căutare”, se arată în comunicatul menţionat.

Persoana în cauză a fost evaluată medical de către un echipaj de Ambulanţă, constatându-se că nu a suferit leziuni.

Source

Distribuie știrea