Un important congresmen republican a declarat duminică că şansele de a avea un conflict militar cu China din cauza Taiwanului „sunt foarte mari”, după ce un general american a provocat consternare printr-un memoriu în care avertiza că Statele Unite se vor lupta cu China în următorii doi ani, informează Reuters.
Într-un memoriu datat 1 februarie, dar publicat vineri, generalul Mike Minihan, care conduce Comandamentul pentru mobilitate aeriană, se adresează conducerii celor aproximativ 110.000 de membri ai săi, spunând: „Instinctul meu îmi spune că ne vom lupta în 2025”.
„Sper că greşeşte….Cred că are dreptate, totuşi”, a declarat pentru Fox News duminică Mike McCaul, noul preşedinte al Comisiei pentru Politică Externă din Camera Reprezentanţilor.
Opiniile generalului nu reprezintă Pentagonul, dar demonstrează îngrijorarea care există la cele mai înalte niveluri ale armatei americane cu privire la o posibilă încercare a Chinei de a-şi exercita controlul asupra Taiwanului, insulă despre care Beijingul pretinde că este o provincie ce îi aparţine.
Statele Unite şi Taiwanul vor organiza alegeri prezidenţiale în 2024, creând, potenţial, o oportunitate pentru China de a întreprinde acţiuni militare, a scris Minihan.
În opinia lui McCaul, dacă regimul de la Beijing nu reuşeşte să preia controlul asupra Taiwanului fără vărsare de sânge, atunci „vor lua în considerare o invazie militară, după părerea mea. Trebuie să fim pregătiţi pentru asta”. El a acuzat administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden că proiectează slăbiciune după retragerea prost gestionată din Afganistan, ceea ce ar putea face mai probabil un război cu China.”Şansele sunt foarte mari să putem vedea un conflict cu Taiwan şi China şi Indo Pacificul”, a spus McCaul.
Casa Albă a refuzat să comenteze declaraţiile lui McCaul.
Democratul Adam Smith, membru al Comisiei pentru Servicii Armate din Camera Reprezentanţilor, a declarat că nu este de acord cu „evaluarea lui Minihan”. Smith a declarat duminică la Fox News că un război cu China „nu numai că nu este inevitabil, ci şi foarte puţin probabil”.”Avem o situaţie foarte periculoasă în China. Dar cred că generalii trebuie să fie foarte precauţi atunci când afirmă: mergem la război, este inevitabil”.
Smith a mai declarat că SUA trebuie să fie în poziţia de a descuraja China de la acţiuni militare împotriva Taiwanului, dar este „pe deplin încrezător că putem evita acest conflict dacă adoptăm abordarea corectă”.
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat, la începutul acestei luni, că se îndoieşte serios că intensificarea activităţilor militare chineze în apropierea Strâmtorii Taiwan ar fi semnul unei invazii iminente din partea regimului de la Beijing.
Un oficial al Pentagonului a declarat sâmbătă, referitor la aprecierile generalului Mike Minihan, că acestea „nu sunt reprezentative pentru punctul de vedere al Departamentului referitor la China”. Preluare: Agerpres