Săptămână de foc în România. Temperaturile resimțite au ajuns la 46 de grade Celsius. Firmele trebuie să respecte regulile obligatorii de protecție a angajaților

A început o săptămână de foc pentru România. Sudul și vestul țării au ars sub dogoarea soarelui. S-au înregistrat 38 de grade Celsius în mai multe orașe, printre care Calafat, Băile Herculane și București. Însă temperaturile resimțite au fost mult mai mari, au ajuns chiar și la 46 de grade. Iar valul fierbinte va rămâne asupra țării noastre și în zilele următoare, avertizează meteorologii.

17 Iulie 2023, 18:13 (actualizat 17 Iulie 2023, 18:34) Știrile TVR |

44 de grade Celsius, la nivelul solului, în capitală! Așa s-a simțit codul portocaliu de caniculă în București, dar și în multe orașe din sudul și vestul țării. Până la 46 de grade a ajuns temperatura resimțită în oraș, la Băile Herculane, Oltenița și Calafat, iar în București, Oradea, Arad și Timișoara, s-au simțit 42 de grade în miezul zilei. Aerul a fost greu de respirat.

Cel mai greu a fost pentru muncitorii care lucrează în construcții. Pe caniculă, firmele care lucrează în aer liber trebuie să asigure angajaților apă, ventilație, protecție în zone cu umbră, și pot chiar să oprească lucrul între 11 și 17, orele critice din timpul zilei.

Nicolae Voinoiu, director Inspecția Muncii: La nivel naţional au fost înregistrate 18 societăţi care lucrau preponderent afară. Colegii mei au aplicat sancţiuni. Sancţiunile sunt între 1500 şi 2500 de lei şi se poate merge până la sistarea locului de muncă.

De câteva zile, mercurul din termometre nu a mai coborât sub 35 de grade Celsius la Timișoara. Iar azi a fost cea mai fierbinte zi de până acum, cu 42 de grade celsius resimțite la orele amiezii. Oamenii s-au refugiat în corturile de prim ajutor.

Orădenii s-au topit şi ei la 42 de grade Celsius. O temperatura rar întâlnită în această parte de țară.

Deshidratarea în caz de caniculă va poate aduce în pragul leșinului, așa că apă este esențială, iar protejarea corpului de razele solare la orele de vârf este obligatorie, spun medicii.

Dr. Horia Stoica, DSP Timiș: Să poarte pălării cu boruri largi, să aibă în permanentă apă și să bea frecvent, nu neapărat cantități mari, ci mai mci, dar mai des, că să nu se deshidrateze. Nu este indicat consumul de cafea sau alcool, dehidratează.

Zilele caniculare nu se opresc, au anunțat meteorologii, care au păstrat și pentru mâine codurile portocalii și galbene de caniculă în jumătatea de sud a țării. Temperaturile resimțite la nivelul solului vor fi mult mai mari decât cele înregistrate la stațiile meteo.

Meda Andrei, meteorolog ANM: Tempratura pe care o măsurăm și anunțăm noi este în anumite condiții, la stație, la umbră. Asfaltul absoarbe mai multă energie calorică și o emană și poate să crească temperatura cu 2,3, 5 grade, depinde de situație.

Cea mai ridicată temperatura s-a înregistrat în România în august 1951, la Brăila. Termometrele au arătat atunci 44,5 grade Celsius.

Source

Distribuie știrea