„Sunt şapte sportivi, şase femei şi un bărbat, care vor cere refugiu sau azil”, a indicat Mijail Bonito fără a le preciza identitatea.
Presa chiliană i-a identificat ca fiind şase componente echipei de hochei pe iarbă şi un alergător de 400 m garduri, care a câştigat o medalie de bronz la jocurile ce s-au încheiat duminică.
„Prima lor intenţie este să rămână în Chile”, a asigurat Bonito, explicând că a intrat în contact cu cei şapte sportivi când aceştia părăsiseră deja delegaţia.
„Niciunul dintre ei nu se află în Santiago, sunt găzduiţi de prieteni şi de grupuri de sprijin în trei regiuni diferite” ale ţării, a spus el.
Cei şapte sportivi au vize pentru a rămâne în Chile până duminică. Pe de altă parte, cei şapte nu au paşaportul la ei după ce au fost nevoiţi să-l predea responsabililor lor din sport când au ajuns în ţară la jumătatea lunii octombrie.
Cuba trece prin cea mai gravă criză economică de la căderea blocului sovietic, cu penurii de tot felul şi întreruperi repetate de curent, ceea ce a dus la un val de migraţie fără precedent.
Sportul de nivel înalt nu este cruţat, cu aproape 200 de sportivi care au părăsit ţara din 2022, inclusiv campioni olimpici sau mondiali, ca luptătorul Ismael Borrero, canoistul Fernando Dayan şi specialistul în aruncarea discului Yaime Perez.
Jocurile Panamericane au loc la fiecare patru ani pe continentul american. Este o competiţie multisport la care participă mii de sportivi din ţările din regiune.