
Şapte tineri rămaşi pe munte au fost salvaţi după ce au cerut ajutor la 112. Ei au fost surprinşi de ploaie şi grindină în Munţii Iezer Păpuşa din județul Argeș, echipaţi necorespunzător. Salvamontiştii au reuşit să îi coboare în siguranţă, după o acţiune care a durat mai multe ore, din cauza vremii şi a terenului accidentat.
Cei şapte tineri, fete și băieți cu vârste între 16 și 21 de ani, urcaseră pe munte şi intenționau să rămână peste noapte în refugiul Iezer. Au fost surprinși de ploaie și grindină și s-au speriat. Mai ales că unul dintre ei alunecase și avea o luxație de gleznă, iar alți doi aveau hipotermie.
Salvamontiștii de la Voina au fost cei care i-au ajutat să coboare în siguranță la baza muntelui. Însă acțiunea a fost de durată și periculoasă. Din cauza ploii și a terenului accidentat și alunecos, s-a prelungit până în noapte.
Tinerii urcaseră pe munte fără să fie echipați pentru vremea schimbătoare. Nu aveau haine de schimb și nici bocanci pentru căţărare.
Salvamontiştii atrag atenţia că în această perioadă ploile torenţiale sunt dese, traseele montane devin alunecoase și periculoase, iar la altitudini mari este încă zăpadă.