Oraşele majoritar sârbe din nordul Kosovo organizează duminică un referendum privind revocarea primarilor albanezi aleşi, în urmă cu un an, cu o participare de abia 3%, notează AFP.
Primarii obiect ai referendumului au fost aleşi în aprilie 2023 în cursul municipalelor boicotate de sârbii kosovari – care apoi au ieşit în stradă pentru a-i împiedica pe noii edili să-şi exercite funcţiile.
Mai multe zeci de soldaţi NATO au fost răniţi în aceste manifestaţii, unii grav.
În această iarnă, cel mai mare partid sârb din Kosovo, Srpska lista (Lista sârbă), a reuşit să adune suficiente semnături în municipalităţile Zvecan, Mitrovica Nord, Leposavic şi Zubin Potok, toate în nordul Kosovo, pentru a chema la un referendum privind revocarea lor.
Duminică, alegătorii vor trebui să răspundă la întrebarea: „Pentru sau împotriva demiterii primarilor din comunele: Leposavic, Zubin Potok, Zvecan şi Mitrovica Nord”.
Secţiile de votare urmează să se deschidă la ora locală 07.00 (05.00 GMT) şi să se închidă 12 ore mai târziu.
Dacă „pentru” câştigă, preşedinta Kosovo, Vjosa Osmani, va convoca noi alegeri.
Dar de la o victorie asigurată acum câteva săptămâni, situaţia s-a transformat într-un imbroglio politic şi logistic: cu 15 zile înainte de data programată, responsabilii sârbi au cerut cetăţenilor să boicoteze votul.
„Poziţia noastră este să nu participăm la referendumul convocat de (premierul kosovar) Albin Kurti pentru că a făcut totul ca votul să eşueze”, a explicat liderul partidului, Zlatan Elek.
„Aceasta este o tentativă a Listei sârbe de a lua ostatică comunitatea sârbă, dar va eşua şi procesul nu se va opri”, a denunţat unul dintre responsabilii Comisiei electorale, Alban Krasniqi.
Comisia a trebuit să găsească de urgenţă mijloace pentru a deschide secţii de votare, după ce 33 de şcoli au refuzat să organizeze votul – directorii sârbi ai unităţilor în cauză au explicat că, în fiecare weekend din aprilie, erau deja planificate activităţi culturale.
Relaţiile dintre Pristina şi minoritatea sârbă din nordul Kosovo, susţinută şi finanţată parţial de Belgrad, sunt tensionate de la independenţa proclamată în 2008.
În septembrie, moartea unui poliţist kosovar şi descoperirea unui comando puternic înarmat, format din sârbi, au provocat din nou temeri de o escaladare violentă. Iar recenta interdicţie a dinarilor sârbi, moneda folosită în nord, a tensionat şi mai mult situaţia.