Şcoala începe luni, cu triajul epidemiologic făcut acasă de părinți și de cadrele didactice, la intrarea în clasă. Lipsa asistenților medicali și dezinfectanții insuficienți vor ridica probleme

Spălatul pe mâini și aerisirea periodică a încăperilor sunt cele mai simple metode de a ţine microbii la distanţă. Ministerul Educației a transmis inspectoratelor şcolare judeţene să explice aceste reguli elevilor și părinților, pe înțelesul tuturor.

06 Ianuarie 2023, 18:47 (actualizat 06 Ianuarie 2023, 18:54) Știrile TVR |

Părinții sunt primii care trebuie să verifice starea de sănătate a copiilor înainte ca aceștia să plece la școală, potrivit regulilor transmise către inspectoratele județene de Ministerul Educației. Iar la intrarea elevilor în unitățile de învățământ, obligația revine cadrelor didactice. Părinții spun însă că este o misiune greu de pus în practică.

Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți: Școlile primare, gimnaziale și liceele nu au aceste cabinete școlare. Primăriile trebuie să suplimenteze acțiunea acestor asistenți medicali la nivelul unităților de învățământ. Sunt unităţi de învăţământ cu 800 de elevi, sunt unități de învățământ care învață în două schimburi și în trei schimburi. Sub nicio formă nu avem zece cadre medicale astfel încât să aibă timpul necesar să dea voie acestor copii sau nu să intre într-o unitate de învățământ.

Citește și Ministerul Educației recomandă ca triajul să aibă loc la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb.

Ligia Deca, ministrul Educației: Recomandările sunt legate de triajul epidemioloigic făcut în colaborare cu familiile, deci o dată un triaj este acasă, al doilea triaj este la începutul orelor de curs, de către învățător, profesor, educator care vede pentru prima dată elevii sau preșcolarii. El este unul observațional.

Următoarele pe lista obligațiilor care le revin directorilor de grădinițe, școli și licee sunt: asigurarea materialelor necesare pentru dezinfecția mâinilor și suprafețelor, dezinfectarea spațiilor de lucru și aerisirea periodică a încăperilor. Elevii trebuie să folosească batiste de unică folosință ori de câte ori tușesc sau strănută. Iar cadrele didactice și copiii ar trebui să poarte măști de protecție sanitară. Elevii sunt sceptici că aceste obligații vor putea fi respectate.

Robert Avram, președintele Colegiului Național al Elevilor: Avem o oarecare reticienţă vizavi de ce înseamnă asigurarea de dezinfectant, din cauza modului în care lucrează primăriile şi consiliile locale, care din păcate, nu bugetează atât cât ar trebui pentru educaţie, ci doar cât rămâne după ce fac alte suplimentări.

Ligia Deca, ministrul Educației: Conduita școlilor trebuie să fie una de prevenție.

În cazul în care un elev este depistat cu simptome, atunci sunt informați părinții, care trebuie să ia legătura cu medicul de familie.

Și inspectoratele școlare județene au câteva obligații în această perioadă în care ne aflăm în stare de alertă epidemiologică din cauza gripei. Printre acestea, să transmită în școli măsurile de prevenire, inclusiv sub forma unui ghid practic pe înțelesul tuturor și să consulte ministerul în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor.

Articole pe aceeaşi temă

Source

Distribuie știrea