Scutiri de taxe pentru proiecte publice

Banii europeni pot schimba spectaculos viaţa locuitorilor din comunităţile mici, dacă există proiecte și deschidere ca să folosească aceste mecanisme de finanțare. Din păcate, comunele se află pe ultimul loc la rata de absorbţie. Edilii sunt descurajaţi şi de costurile mari pentru depunerea documentaţiei pentru finanţare. Un proiect de lege depus recent în Parlament îşi propune să scutească primăriile de aceste dări.

05 Iunie 2022, 17:36 (actualizat 05 Iunie 2022, 20:45) Știrile TVR |

În prezent, pentru un proiect de interes public în valoare de 1 milion euro, tarifele pentru autorizaţii şi avize însumează 5 mii euro, iar statul mai ia peste 100 mii euro. Un motiv suficient pentru descurajarea primarilor, în special a celor care gestionează comune cu bugete sărace.

La Senat a fost depus un proiect de lege prin care atât primăriile, dar şi întreprinderile publice, asociaţiile de dezvoltare intercomunitară şi regiunilor de dezvoltare, sunt scutite de la plata unor taxe şi tarife pentru realizarea de proiecte de interes public , în valoare de peste 100.000 lei.

Impactul acestor scutiri ar urma să fie suportat de la bugetul de stat, mai exact din fondul de rezerva al premierului. Dacă iniţiativa ar intra în vigoare, primăriile ar putea face economii de aproximativ 150 milioane de euro in următorii 3 ani, susţin iniţiatorii.

Potrivit Comisiei Europene, rata de absorbţie a fondurilor europene primite de ţara noastră se cifrează în acest moment la doar la 60,68% din totalul de 33,4 miliarde de euro, puşi la dispoziţie pentru anii 2014-2020. Banii mai pot fi atrași de ţara noastră până la finalul anului 2023. Iar această situaţie nu este deloc încurajatoare în perspectiva gestionării noilor fonduri din PNRR.

Source

Distribuie știrea