Se antrenează de două ori pe zi, 10 luni pe an. Alina Vuc a fost prima româncă de la lupte care s-a calificat la Jocurile Olimpice

A pornit pe acest drum al performanţei, în lupte, acum 18 ani şi încă nu vrea să se abată, deşi a trecut şi prin momente grele. Vorbim despre Alina Vuc, o sportivă care merge să reprezinte România la Tokyo, la lupte, categoria 50 de kilograme. A fost prima româncă de la lupte care s-a calificat la Jocurile Olimpice. Alături de ea, în Japonia merg încă două fete şi doi băieţi. Pentru Alina va fi la a doua participare la Jocurile Olimpice.

04 Iulie 2021, 21:29 (actualizat 04 Iulie 2021, 21:42) |

Când m-am apucat de lupte nici nu știam ce înseamnă Jocurile Olimpice, nu prea știam nici ce înseamnă luptele, m-am dus în sală să mă joc. După ce am aflat ce înseamnă luptele, mi-am dorit să fiu campioană națională„, povestește Alina.

Copilul care la vârsta de 10 ani descoperea luptele într-o sală de sport din Reșița și în mintea căreia performanța nu depășea granițele țării este astăzi tânăra care visează o medalie olimpică, cea mai înaltă distincție din sport.

De 18 ani, Alina Vuc face sport de performanță, care este precum o monedă cu două fețe: una a satisfacțiilor și cealaltă a golului care nu poate fi umplut cu nimic – lipsa familiei.

Este ambițioasă, dar se teme de accidentări. Este încăpățânată, dar asta o ajută să își păstreze moralul ridicat indiferent de adversar și de meci. A câștigat medalii atât la campionatele europene, cât și la campionatele mondiale, dar îi lipsește o medalie olimpică.

La Tokyo va fi a doua ei participare la Jocurile Olimpice.

Când a început luptele era în clasa a III-a și, deși tatăl ei practicase tot un sport dur, la început părinții nu prea au fost de acord cu drumul ales de ea. Dar când au văzut că e talentată și asta e ceea ce își dorește, s-au transformat în cei mai mari susținători.

Şi mai sunt cei doi piloni din cariera ei: primul antrenor și cel care o pregătește în prezent.

Când trage linie, iese pe plus.

La Tokyo, aproape 100 de sportivi speră să audă imnul național. Acela va fi semnalul că și-au făcut datoria până la capăt, până la cel mai înalt nivel.

Din 23 iulie, TVR transmite în direct de la Tokyo cea mai importantă competiție sportivă din lume – Jocurile Olimpice.

99 de sportivi vor reprezenta România. Televiziunea Română va transmite în direct peste 200 de ore de competiţii din cadrul celui mai mare eveniment sportiv mondial.

Source

Distribuie știrea