Economia României este pusă la grea încercare. În trei zile se închide circulaţia pe Valea Oltului, pentru o lună, pe timpul zilei, pentru lucrări la autostrada Sibiu – Piteşti.
Mediul de afaceri şi transportatorii atrag atenţia că această decizie va avea un efect negativ asupra lanțului de aprovizionare.
Circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul zilei, între orele 6.00 şi 20.00, pe DN7 Valea Oltului, pe o porţiune de 8 kilometri, între Boiţa şi Lazaret, în perioada 8 iulie – 9 august, a precizat Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Există câteva excepţii în cursul zilei privind traficul rutier. Astfel, locuitorii din zona Lazaret şi personalul care lucrează la spitalul psihiatric din zonă vor putea circula însoţiţi de reprezentanţi ai antreprenorului între orele 7.00 şi 7.30 şi 16.00 şi 16.30.
CNAIR mai precizează că se închide parţial Valea Oltului, pentru a fi construită autostrada Sibiu – Piteşti, pentru care se vor defrişa suprafeţe mari de pădure în această perioadă, când „vremea favorabilă este limitată în zona montană”.
Construcţia autostrăzii Sibiu – Piteşti este esenţială pentru România. În lungime de 122 de km, această autostradă face parte din Coridorul 4 Paneuropean (Coridorul Rin – Dunăre).
Transportatorii sunt nemulțumiți și spun că nu au fost anunțați din timp și prin această decizie ei vor avea costuri duble cu motorina, în plus și termenele de livrare a mărfii vor crește, întrucât rutele alternative sunt mai lungi.
Și patronii de fabrici sunt nemulțumiți, ei spun că dacă ar fi știut din timp despre aceste lucrări, ar fi programat concedii sau lucrări de lucrări de mentenanță. În aceste condiții, ei cer autorităților să amâne lucrările.
Grindeanu, despre închiderea circulaţia pe Valea Oltului: Eu nu ezit, chiar dacă e an electoral
Ministrul Transporturilor a spus că își asumă lucrările și dacă vrem să avem autostrăzi nu renunță la lucrări.
Atât timp cât soluţia este aceasta, dacă vrem să avem autostrăzi, de a restricţiona pe o perioadă de o lună traficul, eu nu ezit, chiar dacă e an electoral şi chiar dacă mulţi mi-au spus că ar fi bine să amânăm, sunt mai importante autostrăzile decât alegerile. Pentru că au fost destui ani în care probabil că s-a gândit altcumva şi au fost mai importante alte lucruri. Îmi asum acest lucru, pe mine mă interesează să fac autostrăzi în România şi asta fac împreună cu echipa de la CNAIR şi cu toată lumea, cu toate riscurile, a declarat Grindeanu la Curtea de Argeş, unde a verificat stadiul lucrărilor la lotul 4 al autostrăzii Sibiu – Piteşti.