Se retrage Sabrina Voinea din gimnastică? Mesajul mamei sale: ”Atât am putut suporta”

Camelia Voinea, mama și totodată antrenoarea Sbrinei Voinea, a postat, luni seara, pe o rețea de socializare, un mesaj plin de furie și durere, după ce sportiva noastră a terminat proba de la sol pe poziția a cincea, deși inițial a fost pe patru, iar arbitrele nu i-au acceptat contestația.

După evoluția colegei sale Ana Maria Bărbosu, punctele aceteia o plasau pe locul trei și, deci, medalie de bronz. Însă, în urma contestației americancei din concurs Sabrina a ajuns pe locul cinci.

Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. La rândul său, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 4, cu 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.

Mesajul Cameliei Voinea a fost postat pe pagina sa de Facebook:

Sabrina nu a ieșit din covor la nici o linie acrobatică, sunt toate aici,merita medalie!
Noi astăzi aici am întrerupt gimnastica, pentru drepturile noastre nu se zbate nimeni!
Vă iubim infinit pe toți cei care ne-ați susținut ❤️
Atât am putut suporta!
”, a scris mama Sabrinei Voinea pe pagina sa de Facebook, însoțindu-și mesajul cu patru poze, capruti video de la finalul fiecărei diagonale executate de Sabrina.

Antrenoarea a vrut astfel de demonstreze că în finala olimpică de la sol, fiica sa nu a ieşit din spaţiul de concurs, aşa cum ar fi justificat arbitrele.

Distribuie știrea