Antony Blinken, la București
Reuniunea ministerială se concentrează pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, punerea în aplicare a noului concept strategic al NATO, securitatea energetică, protecţia infrastructurii critice şi eforturile NATO de a construi capacitatea şi de a consolida rezilienţa în Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.
Secretarul de stat american şi prim-ministrul Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american.
Oficialul american are de la 10.30 întrevederi separate cu preşedintele Klaus Iohannis, apoi cu ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.