În semn de recunoaștere a meritelor sale, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, i-a prelungit cu un an mandatul secretarului general adjunct, Mircea Geoană, a transmis purtătoarea de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, Oana Lungescu.
„Mircea Geoană este un remarcabil secretar general adjunct și un imens sprijin pentru mine personal, într-un moment critic pentru securitatea euro-atlantică”, se arată în mesajul postat pe Twitter.
Jens Stoltenberg a ținut să remarce abilitățile politice ale lui Mircea Geoană, expertiza și, nu în ultimul rând, maniera elegantă de a acționa sub presiune. Toate continuă să fie atuuri pentru Alianță.
„În recunoașterea serviciului său, i-am extins cu un an mandatul ca secretar general adjunct, până la mijlocul lunii octombrie 2024”, se arată în mesaj.
„Îi mulțumesc lui Mircea pentru dedicarea sa și aștept cu nerăbdare să ne continuăm munca împreună”, conchide Jens Stoltenberg.