Secretarul general al ONU avertizează că lumea se îndreaptă spre haos

În cadrul prezentării priorităţilor sale pe anul curent în faţa Adunării Generale a ONU, secretarul general al organizaţiei, Antonio Guterres, a afirmat că omenirea se îndreaptă spre haos, relatează miercuri AFP.

El şi-a exprimat regretul pentru disensiunilor fără precedent din Consiliul de Securitate, care nu reuşeşte să reacţioneze la „conflictele îngrozitoare” tot mai numeroase. „Unele guverne ignoră şi subminează înseşi principiile multilateralismului, fără a da socoteală. Consiliul de Securitate, principalul instrument al păcii mondiale, este în impas din cauza faliilor geopolitice”.

„Nu este prima oară când Consiliul este divizat. Dar este cel mai grav. Disfuncţia actuală este mai adâncă şi mai periculoasă”, a apreciat secretarul general.

Guterres a remarcat că „în timpul războiului rece, mecanisme bine stabilite au ajutat la gestionarea relaţiilor între superputeri”, dar „în lumea multipolară de astăzi, lipsesc astfel de mecanisme. Lumea noastră intră într-o eră de haos” şi „vedem rezultatele: un ‘care pe care’ periculos şi imprevizibil, complet nesancţionat”.

Înaltul oficial şi-a exprimat cu aceeaşi ocazie îngrijorarea privind noua proliferare nucleară şi dezvoltarea „unor noi mijloace de a ne ucide unii pe alţi şi – pentru omenire – de a se şterge de pe faţa pământului”.

„E atâta mânie şi ură şi zgomot în lumea de astăzi. Se pare că în fiecare zi, cu cea mai mică ocazie, e război. Conflicte îngrozitoare care ucid şi mutilează civili la niveluri record. Războaie ale cuvintelor. Războaie teritoriale. Războaie culturale”, a mai spus Guterres.

Unul din subiectele asupra cărora secretarul general a insistat în discurs a fost conflictul între Israel şi Hamas. El a avertizat asupra pericolelor unui eventual asalt israelian asupra punctului de trecere a frontierei cu Egiptul de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde s-au adunat sute de mii de palestinieni: „O astfel de acţiune ar spori exponenţial ceea ce deja este un coşmar umanitar, cu consecinţe regionale incalculabile”. Guterres a cerut „un armistiţiu umanitar imediat” şi eliberarea tuturor ostaticilor.

Necesităţile umanitare mondiale au ajuns la un nivel record, din Gaza până în Ucraina, din Sudan până în Republica Centrafricană, din Yemen până în Myanmar, însă – a observat cel mai înalt reprezentant al ONU – finanţarea nu ţine pasul.

Guterres a încurajat guvernele din întreaga lume să profite de ocazia „Summitului viitorului”, care va avea loc în septembrie la New York, cu ocazia Adunării Generale, pentru a „modela multilateralismul pentru anii care vin”. Printre schimbările „de care lumea are într-adevăr nevoie” se numără, potrivit aprecierii sale, reforme majore în Consiliul de Securitate şi în sistemul financiar internaţional, precum şi implementarea unui „instrument de urgenţă pentru ameliorarea reacţiilor internaţionale la şocurile mondiale complexe”, cum a fost pandemia de COVID-19. 

Distribuie știrea