• Thu. Dec 2nd, 2021

Știrea de Azi

Actualitatea într-un singur loc.

Ședință de guvern pentru implementarea programului “România educată”

Sep 10, 2021

Guvernul urmează să se reunească în şedinţă astăzi pentru a discuta mai multe acte normative din domeniul învăţământului, inclusiv hotărârea privind implementarea programului “România Educată”. Şedinţa a fost anunţată ieri atât de premierul Florin Cîţu, cât şi de ministrul Sorin Cîmpeanu.

10 Septembrie 2021, 08:51 (actualizat 10 Septembrie 2021, 09:06) |

Ședință de guvern

“Mâine va fi o şedinţă de Guvern dedicată Educaţiei. E un moment potrivit – vineri înainte de luni când se deschid şcolile. În această şedinţă vom aproba o hotărâre de Guvern cu programul de implementare “România Educată”, o ordonanţă de urgenţă prin care vom modifica Legea 55 făcând posibil concursul de directori, făcând posibilă de asemenea angajarea personalului didactic auxiliar şi nedidactic. Va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care vor fi preluate creşele în sistemul de învăţământ. Vor fi prezentate în primă lectură o ordonanţă de urgenţă “Grija pentru copii” şi o hotărâre de Guvern pentru creşterea cuantumului minim al burselor elevilor. Cinci acte normative”, a declarat, joi seara, la B1TV, ministrul Sorin Cîmpeanu.

Proiectul “România Educată” a fost iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.

Proiectul cuprinde şapte rapoarte identificate ca fiind prioritare: “Cariera didactică”, “Echitatea sistemului educaţional”, “Profesionalizarea managementului educaţional”, “Un învăţământ profesional şi tehnic de calitate”, “Autonomie, calitate şi internaţionalizare în învăţământul superior”, “Educaţie timpurie accesibilă tuturor”, “Evaluarea elevilor şi studenţilor”.

Cele şapte rapoarte tehnice propun obiective şi măsuri concrete pe termen scurt, mediu şi lung. Totodată, fac şi o trecere în revistă a situaţiei actuale din sistem.

Printre ţintele propuse la orizontul anului 2030 se numără:

– cel puţin 30% dintre copiii de 0 – 3 ani să fie incluşi în educaţia ante-preşcolară;

– cel puţin 95% dintre copiii de 3 – 5 ani să fie incluşi în educaţia preşcolară;

– clasarea în primele 30 de state de pe mapamond în cadrul testelor PISA;

– cel puţin 80% rata de promovare a testării de la finalul educaţiei gimnaziale şi 75% rata de promovare a examenului de Bacalaureat din totalul colectivităţii şi organizarea de politici ţintite spre reducerea numărului de instituţii de învăţământ cu rate de promovare mai mici de 50%, reamintește Agerpres.

Source

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *