Selecționerul naționalei de fotbal a României, mesaj pentru suporteri: Capătul nu e aici, vă asigur

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edi Iordănescu, a transmis suporterilor, la o zi după înfrângerea cu Belgia, scor 2-0, din al doilea meci la EURO 2024, că acest eşec nu reprezintă capătul parcursului primei reprezentative la turneul final.

„Când imnul României răsună din zeci de mii de piepturi pe un stadion de la EURO, într-o ţară străină, pe finalul unui meci în care suntem conduşi, înseamnă că sacrificiul şi lupta jucătorilor din teren nu sunt doar apreciate de suporterii români, ci au unit într-o forţă copleşitoare toată munca noastră şi afecţiunea românilor de pretutindeni. Uneori iese perfect, alteori nu. Dar când ieşim de pe teren fără vreo urmă de îndoială că am dat totul pentru România şi pentru români, avem toate şansele ca în meciul următor să schimbăm lucrurile pe tabelă. Ne vom reface fizic atât de repede cât se poate, am strâns deja rândurile şi vom fi din nou pregătiţi, cu tot sufletul şi tot ce avem mai bun fiecare, să vă facem mândri iar. Capătul nu e aici, vă asigur. Iar noi, împreună, luptăm până la capăt”, a spus Iordănescu în mesajul publicat pe site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.

„După atmosfera incredibilă de la Munchen, a venit lecţia de susţinere şi afecţiune de la Koln. Cele mai emoţionante momente pentru mine ca antrenor până azi. Vă sunt recunoscător şi vă mulţumesc în nume personal, dar şi în numele întregului staff şi al vestiarului echipei naţionale, în numele tuturor băieţilor noştri. Aşa cum am promis, echipa asta dă totul. Până la capăt. Indiferent de zi şi de adversar, noi suntem români, suntem mândri de asta şi luptăm până la capăt”, a adăugat Edward Iordănescu.

Suporterii, alături de naționala României la Campionatul European de Fotbal 2024, chiar și după înfrângerea cu Belgia

Chiar dacă a pierdut cu 2-0 în fața Belgiei, naţionala noastră ne-a demonstrat că fotbalul românesc merită să fie jucat în marile campionate ale lumii. Am văzut o echipă puternică, cu jucători neobosiţi, o echipă matură, proaspătă, care ne-a redat entuziasmul pe care nu l-am mai simţit de foarte mulţi ani.

Cu acest rezultat şi după victoria Ucrainei în faţa Slovaciei (2-1), toate cele trei echipe din grupă au câte trei puncte şi totul se va decide în ultima etapă, pe 26 iunie, când vor avea loc meciurile Slovacia – România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina – Belgia (Stuttgart, 19:00). România este încă lider, cu 3-2 la golaveraj (urmată de Belgia, cu 2-1).

Pentru prima oară în istoria Campionatului European toate echipele dintr-o grupă au acelaşi număr de puncte înaintea ultimei etape.

Distribuie știrea