În doi ani, femeile din Danemarca vor fi obligate să facă armata cot la cot cu bărbații. Anunţul-şoc de la Copenhaga vine după ce vecinele sale scandinave – Suedia și Norvegia – au introdus deja serviciul militar obligatoriu și în cazul femeilor, iar Elveţia este la un pas de referendum pe această temă.
Măsura provoacă însă controverse puternice în societatea scandinavă. Asociații care luptă pentru drepturile femeilor susțin că armata obligatorie pentru femei este o politică de egalizare între sexe prost înțeleasă.
Serviciul militar obligatoriu pentru femei se va introduce în Danemarca pentru a realiza egalitatea deplină între sexe, explică însăși femeia aflată în fruntea guvernului danez, premierul Mette Frederiksen.
Începând cu 2026, Danemarca intenționează să înroleze și femeile și să mărească durata serviciului militar obligatoriu de la patru la 11 luni pentru ambele sexe, a anunțat premierul țării.
În prezent, în Danemarca, toți bărbații apți din punct de vedere fizic care au împlinit vârsta de 18 ani sunt chemați la serviciul militar, care durează aproximativ patru luni. Pentru că sunt însă destui voluntari, recrutarea obligatorie se face în baza unui sistem de loterie, deci nu toți tinerii ajung să facă armata.
Danemarca are în jur de 9.000 de soldați profesioniști, pe lângă cei 4.700 de recruți care urmează o pregătire de bază. Femeile care s-au oferit voluntar pentru serviciul militar reprezintă 25% din numărul recruților.
În Europa, Norvegia a fost prima țară din NATO care a introdus, în 2015, recrutarea obligatorie a femeilor. Doi ani mai târziu, în 2017, și Suedia a introdus stagiul militar obligatoriu pentru femei.
Și Olanda, unde recrutarea este suspendată pe timp de pace, a adoptat în 2018 o lege care extinde serviciul militar obligatoriu și pentru femei.
Elveția, unde serviciul militar este obligatoriu pentru bărbați, studiază posibilitatea de a înrola în armată și femeile, în condițiile în care, până la sfârșitul acestui deceniu, armata elvețiană se așteaptă să aibă probleme în a recruta suficient personal.
Alte țări înrolează femei în forțele lor armate, dar cu unele diferențe între sexe în ceea ce privește durata serviciului militar sau scutirile. Este vorba de Israel (unde femeile reprezintă aproximativ 40% dintre recruții înrolați în fiecare an), Myanmar, Eritreea, Libia, Malaezia, Coreea de Nord, Peru și Tunisia.
În alte țări, înrolarea femeilor se poate face pe baza de voluntariat. Vorbim de: Finlanda, Turcia, Lituania, Singapore și Coreea de Sud.