Sezonul hribilor. Abundenţa nu înseamnă şi câştiguri mari pentru culegători

Canicula din vară şi ploile de la începutul toamnei au umplut pădurile sucevene de ciuperci, iar culegătorii n-au stat pe gânduri. Însă în plin sezon al hribilor, abundenţa nu înseamnă şi câştiguri mari, pentru că preţul a scăzut tocmai din cauza ofertei bogate.

23 Septembrie 2022, 21:01 (actualizat 23 Septembrie 2022, 21:13) Știrile TVR |

Culesul ciupercilor este pentru mulți sursă de venit, dar și pasiune. Hribii se ascund în desișul pădurii, unde nu e ușor de pătruns, iar pericolele pândesc la tot pasul. Cei mai mulți culegători au ani de zile de experiență.

Chiar dacă e plină pădurea de hribi culegătorii nu se întorc acasă tot timpul cu sacul plin.

Ciupercile proaspăt culese ajung în cel mai scut timp la centrele de colectare, unde sunt sortate. O parte pleacă la vânzare în stare proaspătă, în timp ce altele sunt fie congelate, fie prelucrate.

Gabriel Bujor, administrator centru de colectare ciuperci: Vor fi curățate, pregătite pentru congelare, uscare sau fierbere, care vor fi vândute în perioada imediat urmãtoare, pe perioada iernii, pe perioada posturilor se vinde foarte bine.

Prețul hribilor a scăzut însă odată cu înmulțirea ciupercilor și a culegătorilor. La centrele de colectare, un kilogram este plătit cu 12-15 lei, în funcție de calitate. Așa că unii aleg să vândă ciupercile direct la poartă sau în zonele intens circulate.

Culegãtorii spun cã sezonul hribilor este pe terminate, însă urmează să-și facă apariția alte soiuri de ciuperi la fel de gustoase.

Source

Distribuie știrea