La 13 noiembrie, Biserica Ortodoxă îl sărbătorește pe Sfântul Ioan Gură de Aur, Hrisostomul, cum i se mai spune. E printre cei mai apreciați și docți dintre Sfinții Părinți. E autorul Liturghiei care se săvârșește în fiecare duminică și în zile adiacente, cu mici excepții, cum ar fi ziua de 1 ianuarie când se slujește Liturghia sfântului Vasile cel Mare.
Despre viața și opera lui puteți citi dacă aveți râvnă în Viețile sfinților și în Sinaxar.
E o practică aproape naturală în abordarea celor nepreaduși la biserică să creadă că sfinții sunt niște oameni simpli, care, în dauna intelectului, aleg credință oarbă. În mintea comună, credința exclude inteligența.
Deși contraexemple sunt cu ghiotura, începând cu Newton, Pascal, Jung și alții. Jung, de pildă, spunea că nu crede că Dumnezeu există, ci că e sigur că există. Cele mai profunde și mai ontologice, (greșeala morfosemantică e voită), întrebări și le-au pus Sfinții Părinți. Știința și religia nu se încaieră decât în mintea unora predispuși la războaie total inadecvate.
Nicăieri în Biblie nu se spune vorba „Crede și nu cerceta!” Ba, din contră, Iisus spune „Caută, și vei găsi!” Căutarea, suntem cu toții de acord, presupune întrebări și îndoieli.
Sfântul Ioan Gură de Aur i-a citit și pe Pitagora, și pe Platon și pe Aristotel. Că uneori n-a fost de acord cu ei, e natural. Nici Platon n-a fost tot timpul în acord cu sine însuși.
Zice sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu-i nimic în Dumnezeiasca Scriptură care să nu fie spus cu scop, care să nu aibă ascuns mare folos.”.
Deci, iată, folosul e ascuns. Trebuie căutat. Credința nu e un dat. Nu se dobândește stând cu mâinile-n sân. Doar necredința ne vine mănușă.
